14 ianuarie 2018

În fotografii e perfectă, dar ce secret ascunde Carmen Bruma?


Are o alimentație bine pusă la punct, practică sportul cu strictețe și este promotoarea unui stil de viață sănătos, în general. Mai mult de atât, Carmen Bruma este autoarea unor cărți despre cum să ai un organism sănătos și o siluetă ca trasă prin inel, fără a cădea în capcana dorinței de a fi slabă cu orice preț. Iar când are puțin timp liber, vedeta scrie despre toate acestea pe blogul personal, carmen-bruma.ro, încercând să le dea cât mai multe sfaturi utile fanilor ei.


Este, așadar, printre vedetele din România care au, într-adevăr, un stil de viață activ și se îngrijesc, cât mai natural posibil, de modul în care arată. De aceea, este luată mereu drept model și admirată de toate doamnele și domnișoarele. Există, însă, un detaliu despre silueta vedetei, pe care aceasta nu l-a ținut neapărat ascuns, însă nici n-a făcut paradă cu el. Este vorba despre faptul că se confruntă, ca multe alte femei, cu varice (n.r. dilatație patologică permanentă a vinelor, îndeosebi a celor din porțiunea inferioară a corpului omenesc).


La o postare recentă de pe Instagram, Carmen Bruma a recunoscut că are varice, lucru neștiut până acum de mulți dintre fanii ei. Soția lui Mircea Badea a făcut această precizare atunci când o admiratoare a întrebat-o dacă este recomandat să facă sărituri cu coarda, atâta vreme cât are această problemă. ”Și eu am varice. Dacă nu te deranjează, este OK”, a fost răspunsul dat de Carmen Bruma la întrebarea unei tinere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu