3 noiembrie 2016

Leo Iorga cântă duminică pentru propria sănătate!

Imagini pentru leo iorga
Devenit exemplu pentru curajul sau și puterea de a susține concert după concert în ciuda problemelor sale, Leo Iorga are nevoie de prietenii săi mai mult ca niciodată. Persoană demnă, Leo maschează motivul exepționalei întâlniri de duminică (Berăria H), maraton muzical la care îi vor fi alături Dan Bittman, Mircea Baniciu, Connect-R, Bodo ori Gabriel Cotabiță. Adevăratul motiv, banii sunt insuficienți pentru următoarea sa operație, una crucială în lupta sa.Emoțiile și trăirile transmise prin inconfundabila voce a lui Leo Iorga ascund frământări adânci și o luptă curajoasă, ce durează de cinci ani, cu o boală din care a ieșit învingător după patru operații și recuperări medicale. Însă acum are nevoie de susținerea celor care, în peste 30 de ani de cântat, s-au întâlnit cu melodiile cărora le-a dat viață precum: ”Singur în noapte”, ”Trenul pierdut”, ”Să te gândești la mine”, ”Toamnă în sufletul meu” ori Povestiri din gară” (editate sub populare titulaturi precum Compact ori Cargo).
leo-iorga-beraria-h
Leo Iorga (51 ani) a devenit exemplu de curaj în lupta sa cu boala pe care a descoperit-o în anul 2011, când a fost diagnosticat cu cancer. Atunci, el s-a operat la plâmâni, iar mai apoi pe creier, unde i s-a descoperit o tumoră. Ultima operație chirurgicală, noninvazivă, a suportat-o anul trecut. Activ pe scenă deși este ajutat de cârje, artistul care se identifică cu cea mai frumoasă perioadă a legendei Compact, este copleșit de cheltuielile costisitorului său tratament și face eforturi supraomenești să susțină ritmul concertelor cu trupa sa, Pact ori alături de Vlady Cnejevici și Teo Boar. Circa 4000 de euro îl costă tratamentul săptămânal și câteva zeci de mii următoarea operație intra craniană, eforturi mari pentru care muncește admirabil fără să ceară un leu de pomană. Chiar și casa familie din Eforie Nord este scoală la vânzare pentru următoarea operație hotărâtoare.

Deși nu e anunțat drept un eveniment caritabil, la seria concertistic de duminică, ce va fi găzduită de o mare berărie, pe lângă cei amintiți vor urca pe scenă: Miță (Bere Gratis), Flavius Buzilă (Hara), Zoia Alecu, Marius Bațu, trupa Coco, Silvia Dumitrescu și vechiul său camarad din perioada Compact, Adrian Ordean.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu