14 septembrie 2016

Un an de la Colectiv de un an, sub semnul vrajbei. Focul i-a unit, interesele i-au dezbinat

colectiv-noua-ne-pasa-600-x-400-600x381
La aproape un an de la cea mai neagră zi pe care a trăit-o România de la evenimentele din ’89- 30 octombrie 2015-, unitatea celor care ar fi trebuit să lupte în aceeași echipă, pentru ca doliul să nu se șteargă, s-a rupt în două, ca în politică.
3010
Respectul cuvenit celor 64 de tineri care au murit în condiții tragice și celor care au supraviețuit cu trauma fizice și psihice majore a ajuns subiect de întâlnire la…. berărie. Necăzând de acord asupra unor puncte de vedere privind asocierea în lupta pentru drepturile victimelor, dar și pentru organizarea unui spectacol gradios, într-un demn pentru o comemorare concertistică, o parte a supraviețuitorilor au decis să comemoreze victimele timp de trei zile, într-un loc prin cu halbe cu bere și ”chef de viață”, așa cum sună sloganul localului. De cealaltă parte, se vor strânge bani pentru continuarea tratamentului răniților într-un eveniment ce are loc într-un spațiu mai potrivit- Arenele Romane.Spectacolul în cauză intitulat ”Colectiv-nouă ne pasă” (30 octombrie) este creditat de mari nume ale muzicii, amintim Tudor Chirilă, Dan Bittman și Nicu Covaci, în vreme ce organizatorii concertului de la berărie ( 28-30 octombrie) s-au înarmat cu alți artiști de valoare, și care, de asemenea, au dat curs evenimentului din bună credință- Coma, Truda, Altar, Florin Chilian, Compact, Costi Cămărășan s.a.m.d.
colectiv
Cum era de așteptat, între organizatorii celor două evenimente – ”Colectiv-nouă ne pasă!” (Asociația Promusic Events alături de o parte din supraviețuitorii incendiului), de asemenea, Asociația Colectiv GTC 3010 (Eveniment Caritabil Colectiv #3010)- se acuză reciproc că încearcă să profite cumva de pe urma concertelor. O altă asociație ce s-a vrut implicată în comemorarea corespunzătoare a tragediei, #Find_Us, cea a fotografilor de concert supraviețuitori și-a declarat intenția de a nu participa cu fotografii unice, la vânzare, pentru sprijinul celor ce mai au nevoie de asistență medicală, argumentând că și-ar fi dorit ca pe data de 30 octombrie să fie un singur spectacol, pe măsura sacrificiului celor decedați. ”Ne întristează și ne mâhnește un asemenea comportament în sânul unei comunități atât de lovite. Considerăm că o asemenea scindare nu își are rostul, drept urmare decizia noastră este finală, de a nu participa la niciunul din cele două evenimente.Noi, cei din Asociația #Find_Us, ne vom întâlni în privat pentru comemorarea celor pierduți în tragicul eveniment și pentru susținerea celor dragi nouă, fără a avea nevoie de publicitate pentru asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu