30 septembrie 2016

Ultima dorință a lui Aurelian Preda va fi împlinită de fiica artistului

aurelian preda

Știa că timpul nu mai are răbdare cu el. Aurelian Preda a vorbit în ultimul interviu acordat revistei Taifasuri, în luna martie, despre felul în care și-a ales locul de veci, dar și despre ultima sa dorință, pe care o va împlini fiica sa, Anamaria Rosa, în vârstă de 17 ani.
aurelian preda

Aurelian Preda a petrecut mult timp, în ultimii doi ani și jumătate, prin mănăstiri. De aceea, nu e o surpriză pentru apropiați faptul că interpretul de muzică populară a vrut să fie înmormântat la o mănăstire. ”Când va fi să pleci din această lume,vei fi în Casa Domnului, pe malul unei ape”, cânta Aurelian Preda, care și-a visat locul în care va fi înmormântat, pe malul unei ape, la Mănăstirea Dervent. Întrebat cum a ales această mănăstire, artistul a povestit cum a ajuns aici în urmă cu trei ani.

”De fapt, m-a ales ea pe mine şi are o poveste foarte frumoasă. În urmă cu câţiva ani, am avut o cădere foarte mare, din punct de vedere medical şi, stând într-o convalescenţă profundă, am avut un vis, deşi nu sunt sigur că a fost vis, parcă era o voce care-mi vorbea în ureche şi mă încuraja, spunându-mi aşa: «Stai liniştit, că nu vei muri! Atunci când va fi să pleci din această lume, vei fi în Casa Domnului, pe malul unei ape, într-un lăcaş de cult ce poartă nume de trecătoare». Iar primul meu duhovnic, părintele Galeriu, un om ales şi cu mult har, mi-a spus aşa: «După ce-am să plec din această lume, tu o să ai o perioadă fără duhovnic, ai să rătăceşti prin viaţă, dar ai să găseşti un duhovnicla o mănăstire, iar când ai să-l vezi mergând desculţ prin iarbă, vei şti că el este»”, a mărturisit Aurelian Preda în ultimul interviu, acordat revistei Taifasuri.

A scris o carte despre viața și suferințele lui

De când a descoperit Mănăstirea Dervent, Aurelian Preda își făcea aici vacanțele împreună cu fiica lui, Anamaria Rosa. Artistul a lăsat în sarcina fiicei sale să-i împlinească o ultimă dorință, după moarte.
”Voi lăsa în urma mea şi o voi încredinţa pe Anamaria să publice cartea mea care se numeşte «Aurelian Preda cu bucuriile, cu iubirile, cu suferinţele şi cu tainele sale». Este o carte secretă la care lucrez şi care va fi însoţită de un film, în care oamenii vor vedea şi momente din operaţiile mele. Nu vreau să-i şochez pe cei din familie cu ce este acolo, ci va fi cunoscută, cu adevărat, povestea de viaţă a unui trecător prin această lume, care a fost Aurelian Preda. Doresc să fie publicată după moartea mea, pentru că este şi tristă şi fac foarte multe mărturisiri... Numai eu îmi pot scrie povestea de viaţă, nimeni altcineva, oricâte întrebări mi-ar pune, pentru că fie care cosmetizează. Până în acest moment al vieţii mele este scrisă etapă cu etapă, dar nu vreau să fie văzută, o ţin foarte bine as cunsă, pentru că îmi este frică să nu-mi dis pară vreodată. Atunci când voi fi băgat în pământ, aşa cum trebuie, la mănăstire, vreau ca să-i înmâneze cineva Anei tot, dacă nu va fi majoră la acel moment, inclusiv banii de tipărire. Aceasta este dorinţa mea arzătoare”, a precizat Aurelian Preda.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu