5 septembrie 2016

Morris a avut parte de şocul vieţii! Cum a trăit cântăreţul momentul în care a aflat că va avea tripleţi! Dezvăluiri BOMBĂ!



Bucurie mare pentru Marius Iancu, Morris pe numele de scenă! Artistul a aflat că iubita sa, Florina, va aduce pe lume trei copii. Vestea l-a luat prin surprindere pe cântăreţ, care se aştepta să devină tatăl unui singur micuţ.

Morris a publicat pe contul său de Facebook o fotografie a raportului medical care precizează că va avea trei copii. Contactat de reporterii Spynews.ro, artistul a dezvăluit cum a reacţionat în momentul în care a primit frumoasa veste.

„Când iubita mea mi-a spus că vom avea trei copii, în secunda doi mi s-au muiat picioarele. Am fost încercat de un amalgam de sentimente. Euforie, frică, ce să mai... O adevărată nebunie! Este un sentiment plăcut şi frumos. Mă aşteptam să fiu tată, dar nu de tripleţi.Am fost luaţi prin surprindere, dar dacă aşa vrea Dumnezeu, sunt bucuros. Iubita mea a plâns”, ne-a declarat cântăreţul.

Marius Iancu ne-a mai spus ce urmează pentru iubita lui, în acest context neaşteptat: „Trebuie să urmeze un tratament şi să meargă regulat la controale, mai ales că trebuie să ia nişte măsuri de precauţie, având în vedere că este o femeie slabă. Medicii i-au spus că trebuie să ia vitamine şi proteine”.

sursa : spynews.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu