5 iulie 2016

Carmen Iohannis, în alb la Ziua Americii FOTO

Carmen Iohannis alb
Acum cateva zile , Ambasada Statelor Unite a organizat un eveniment dedicat zilei de 4 iulie la Bucureşti, la care Prima Doamnă a ales să poarte o rochie albă.Recepţia de 4 Iulie oferită vineri seara de Ambasada SUA la Bucureşti a marcat sărbătorirea a 240 de ani de independenţă, dar şi celebrarea parteneriatului româno-american sub deviza ”Toţi respirăm acelaşi aer”. La eveniment au participat preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, dar şi fostul preşedinte Emil Constantinescu.

Gazdele serii au fost ambasadorul Hans Klemm şi adjunctul Dean Thompson, alături de soţiile lor.
Carmen Iohannis
La intonarea celor două imnuri ale statelor partenere, atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi ambasadorul Hans Klemm şi-au dus mâna dreaptă la inimă, ambii fiind flancaţi de soţii: doamna Iohannis, îmbrăcată într-o rochie albă, până la genunchi, şi doamna Klemm într-o rochie cu motive florale, având deasupra un sacou negru.

După discursurile celor doi oficiali, a urmat un spectacol aerian şi recepţia organizată pe peluza din faţa Ambasadei Statelor Unite, din meniul oferit oaspeţilor nelipsind coastele la grătar, burgerii, aripioarele, pizza , frappe-urile la Starbucks, vinul, berea şi cola.

Soţii Iohannis s-au simţit în elementul lor, iar Prima Doamnă a ieşit din nou din tipare cu ţinuta sa albă din mătase, creaţie a Andreei Tincu, accesorizată cu plic şi sandale nude.

De altfel, doamna Iohannis pare să prefere albul, dacă e să luăm în considerare şi alte apariţii ale sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu