9 iunie 2016

Roxana Ionescu: Despre vacanța perfectă, ținute wow de vară și sfaturi de frumusețe

Roxana Ionescu
Când vine vorba de stil de viață activ, Roxana Ionescu iubește vacanțele spontane și proiectele profesionale provocatoare. În plus, călătorește foarte des și de aceea, preferă ținuteșe lejere și machiajul natural.

De obicei, vedetele călătoresc destul de mult, spune-mi ce anume nu-ți lipsește niciodată din bagaj?

(râde) Pentru mine bagajul face parte din stilul meu de viață, săptămânal am câte o destinație și încă nu stăpânesc arta „pregătirii bagajului”. Mereu uit câte ceva acasă, dar lucrurile esențiale le am întotdeauna cu mine: chei, bani, încărcătorul telefonului…

Apropo de călătorii, care a fost vacanța în care ai avut parte de cele mai spectaculoase peripeții?

Când mă întorceam cu iubitul meu anul trecut din vacanță, am decis să ne oprim pentru înca o zi în Budapesta. Planul nu ne-a ieșit tocmai cum ne imaginam, deoarece ne-am petrecut jumătate de noapte încercând să găsim cazare la hotel, iar abia la 3 dimineața am reușit! A fost o călătorie cu peripeții, dar care s-a transformat într-o amintire foarte frumoasă.

Vara aceasta unde vei merge? Ți-ai programat o vacanță de relaxare?

Prefer lucrurile spontane și vacanțele planificate ad-hoc. Dacă azi am plănuit, mâine am și plecat.

Care este destinația în care ai mers și te-ai simțit cel mai bine?

Mi-a plăcut enorm Croația. Am vizitat Parcul Național și am petrecut o întreagă zi în mijlocul naturii.

Dar o destinație în care ți-ar plăcea să mergi și n-ai reușit până acum să ajungi?

Boracay.

Din punct de vedere al stilului vestimentar, ai impresionat mereu prin ținute îndrăznețe, dar rafinate. Cum arată garderoba ta în acest sezon?

Lejeră, cu tăieturi clare și simple, dar care pun în evidență feminitatea.

Care e ținuta preferată pentru timpul liber?

Jeanși, tricouri largi și cămășile iubitului meu. (râde)

Ce designeri îți plac cel mai mult?

Prefer designeri români, mai ales tinere talente. Îmi plac mult hainele realizate în ateliere mici și încerc pe cât posibil să încurajez un stil autohton „made in ro”.

Care sunt piesele de rezistență din dressingul tău vara aceasta?

Stiletto de 12, geaca de piele și câteva elemente semnate Andreea Bădală.

Fustă sau pantalon?

Pantalon

Sandale sau papuci?

Sandale.

În ceea ce privește beauty case-ul tău, ce produse de îngrijire și cosmetice nu-ți lipsesc din arsenalul de frumusețe?

Nu îmi lipsesc cremele de corp/ față, demachiantul și balsamul de buze.

Ce tip de make-up preferi în timpul liber?

Nu sunt fan make-up, așa că în timpul liber folosesc un BB cream, rimel, blush și balsam de buze, iar atunci când rămân în oraș după birou am salvatorul ruj.

Care este ritualul tău zilnic de îngrijire a feței?

Încep ziua prin a mă demachia după care mă hidratez cât mai bine și aplic o cremă cu factor de protecție. Simplu, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu