3 iunie 2016

Fuego la prima sa expoziție de pictură

13320873_493355197535281_2415406511448015743_o
Paul Surugiu cunoscut drept Fuego și-a invitat colegii la vernisajul expoziției ”Flori de rouă”, un eveniment cu totul și cu totul special, cu aer boem, care a avut loc la începutul săptămânii, la un salon de expoziții.Paul Surugiu și-a prezintat cele 40 de lucrări, într-un cadru special, demonstrând astfel că nu doar muzica este cea care-l recomandă. Majoritatea fondurilor obținute din vânzarea picturilor merg către legendele României, dar și către tinerii care bat la porțile afirmării. În 8 luni, proiectul a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 40 de cazuri, precum: Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Cornel Constantiniu, Aimee Iacobescu, Anca Pandrea, etc.

“Pictura e o terapie ce-mi dă putere. Expoziția „FLORI DE ROUĂ” este lumea mea de culoare, un univers paralel al activității mele. Pictura îmi arată că în artă nu există nicio regulă. Pot să mă joc cu forme, culori, idei. Mă relaxează și-mi dă posibilitatea de a găsi noi și noi simboluri. Mă împlinește, simt că mă deconectează de toată nebunia și vă încurajez și pe voi să faceți altceva atunci când aveți timp.”, ne-a pus artistul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu