30 mai 2016

Cătălina Mustață s-a recăsătorit

Catalina Mustata
Actrița și-a refăcut viața alături de un român stabilit în America.După divorțul răsunător de actorul Florin Zamfirescu, alături de care a trăit 21 de ani, Cătălina Mustaţă (48) a preferat să-şi trăiască viaţa departe de ochii presei. Şi, în ciuda divergenţelor pe care le-a avut cu fostul soţ privind vila construită împreună cu acesta, actriţa a rămas discretă. Poate tocmai de aceea, la 4 ani de la despărţirea ei de clanul Zamfirescu, vestea căsătoriei sale a luat pe toată lumea prin surprindere.
actualul sot al Catalinei Mustata
Anuţul măritişului l-a făcut chiar actriţa, în cadrul unui interviu. „M-am măritat pe 14 martie în Texas. E acea iubire matură şi sunt foarte fericită”, a spus Cătălina Mustaţă, miercuri (18 mai), la TVR 2.
Mihai Avram
Alesul ei e fostul ei profesor din liceu – un déjà vu am spune, de vreme ce şi precedentul soţ i-a fost profesor în facultate. Este vorba despre Mihai Avram, cel care, în perioada liceului, i-a fost profesor de fizică şi, totodată, diriginte. De mai bine de 16 ani, bărbatul locuieşte în Texas şi predă fizica la Austin Comunity College. Se pare că relația de iubire dintre ei a început la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului.Vestea l-a surprins şi pe Florin Zamfirescu, care a rămas vecin cu fosta sa parteneră de viaţă.
Florin Zamfirescu si Catalina Mustata
„Nu ştiam nimic. M-au sunat cei de la presă să mă anunţe că mi s-a măritat nevasta. Îi urez să fie sănătoasă şi fericită. Până acum nu cred că a plecat în Texas, dar dacă va decide să se mute în Texas, la soţ, şi va vrea să vândă casa, o cumpăr eu! În grădina de acolo e un copac care îmi este foarte drag. De el îmi pare rău, de restul nu. Ce am făcut eu aici, în casă mea, cea care e gard în gard cu a ei (n.r.: a Cătălinei Mustaţă) e peste ce-i acolo. Şi pe aia tot eu am ridicat-o, dar nu e trainică cum este asta a mea. Am învăţat din erori. Pe atunci nu mă pricepeam prea bine şi am făcut-o cum am ştiut, cu pereţi de rigips şi bârne de lemn şi fără ciment. Ce faci sus se aude jos, aşa că atunci când am ridicat casă cea nouă, a mea, am avut grijă să nu mai comit erori”, a declarat Florin Zamfirescu pentru un site tabloid .


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu