6 mai 2016

Andreea Marin a câştigat procesul pentru banii victimelor din Colectiv

Andreea Marin a câştigat procesul pentru banii victimelor din Colectiv
Fundația deținută de Andreea Marin a câştigat procesul cu firma care s-a ocupat de vânzarea biletelor pentru concertul umanitar.


După aproape cinci luni, banii strânşi într-un eveniment caritabil organizat de Fundaţia "Preţuieşte viaţa", în colaborare cu Angela Gheorghiu, vor reveni victimelor.

Soprana Angela Gheorghiu a susţinut, gratuit, pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, primul său concert umanitar din România, iniţiind şi derulând o campanie dedicată colectării de fonduri în beneficiul victimelor din clubul Colectiv, o tragedie în urma căreia şi-au pierdut viaţa 63 de persoane.
Concertul a fost susţinut cu sprijinul Orchestrei şi al Corului Filarmonicii "George Enescu" (directori Andrei Dimitriu, Nicolae Licareţ) şi al dirijorului Tiberiu Soare, fiind organizat în parteneriat cu Fundaţia "Preţuieşte Viaţa", condusă de Andreea Marin. Aceştia s-au aflat pro-bono pe scena Ateneului, în seara concertului.

Întrucât firma care a vândut biletele nu a virat banii încasați, fundaţia vedetei a apelat la justiţie pentru recuperarea sumei de 231.525 de lei.La primul termen al procesului, Tribunalul București a decis că Fundația „Prețuiește Viața”, aparținând Andreei Marin, trebuie să primească de la SC Projectexpo Games & Sports SRL, cea care operează portalul de vânzări Biletoo.ro, echivalentul în lei a 51.450 de euro.

Disputa dintre fundaţia vedetei şi firma lui Sorin Săraru durează de mai bine de cinci luni. În acest timp, toate promisiunile de rezolvare au fost încălcate fără nicio justificare, inclusiv înainte de proces. Pe 11 aprilie, reprezentanții Biletoo.ro promiteau că vor vira banii încasați: „Ştim că e un termen de judecată pe 3 mai. Se fac toate demersurile pentru ca problema să fie rezolvată, respectiv să fie plătiţi banii. Conturile companiei au fost blocate de terţi”.



Cum Biletoo.ro nu și-a achitat datoriile, Tribunalul București a admis, marți (3 mai) a admis cererea fundației, de executare silită a firmei care deține site-ul de vânzări de bilete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu