23 mai 2016

Alina Pușcaș a aflat sexul celui de-al doilea copil

Alina Puscas fetita
Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva“ îi pregătește o surpriză fiului ei, Alexandru.Tocmai ce-am aflat că Alina Pușcaș e din nou însărcinată, că toată lumea vrea să afle ce va avea de data aceasta: băiețel sau fetiță.

Ei bine, misterul a fost elucidat ieri, la prânz, când frumoasa gazdă de la Antena 1 a aflat ce sex va avea cel de-al doilea copil pe care îl are cu iubitul ei, medicul stomatolog Mihai Stoenescu.
Alina Puscas Mihai Stoenescu Alexandru
„Alexandru va avea o surioară. M-a şocat pentru că acum vreo două ore am aflat vestea. Nu am apucat să le spun celor apropiaţi, ştiu doar Mihai şi naşii. Suntem foarte fericiţi, ne-am dorit foarte mult o fetiţă, să fie pereche. Astăzi o să fie un motiv de petrecere, din nou. Acum sunt la salon, mă pregătesc. Pregătirile de botez sunt aproape de final, aşteptăm petrecerea. Pe calea asta am să anunţ toţi invitaţii să se distreze până dimineaţa. Nu ne-am gândit la un nume, e mult prea devreme. Nici nu ne aşteptam să aflăm atât de repede ce este. Chiar astăzi am primit o sugestie de Mihaela, dar am zis să nu ne grăbim. Pentru fetiţă cred că tot spre un nume românesc înclinăm“, a mărturisit vedeta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu