18 aprilie 2016

România riscă să nu mai urce pe scena Eurovision. TVR are o datorie de 10 milioane de euro

ovidiu anton

Ultimatum dat TVR de European Broadcasting Union, în contul datoriei de 10 milioane de euro. Chiar dacă a câștigat selecția națională, Ovidiu Anton ar putea să nu urce pe scena Eurovision.


Oficialii TVR anunță că au fost deja somați de organismul european:

“Reprezentanţi ai European Broadcasting Union – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume – au anunţat, deocamdată verbal, reprezentanţii Televiziunii Române că, din cauza datoriilor acumulate în ultimii opt ani la EBU de către TVR, acest organism va trece la următorul prag de sancţiune. Astfel, România riscă să nu fie acceptată pe scena Eurovision şi nici nu va primi, prin satelit, semnalul pentru a putea transmite această competiţie.”

În prezent, TVR datorează EBU peste 10 milioane de euro, cele mai vechi datorii necesare de acoperit provenind din perioada 2011-2012. Până în acest moment, TVR a plătit datorii aferente anilor 2008-2012. Ultima plată a fost făcută în luna ianuarie a. c., în valoare de 250.000 de euro, după care TVR a anunţat organizaţia internaţională că nu mai are cum să susţină aceste plăţi, se arată într-un comunicat al TVR.

Din comunicatul TVR:

TVR a solicitat înţelegere şi toleranţă faţă da situaţia sa financiară dezastruoasă, lucru înţeles de EBU – care până acum a amânat măsurile drastice.

În ceea ce priveşte concursul Eurovision, TVR face următoarele precizări: tocmai pentru a ne asigura de participarea şi transmiterea competiţiei, în 2016 – pentru prima dată după mulţi ani – TVR a achitat la termen (în martie) taxa de participare. Dar cu toate acestea, se pare că datoriile acumulate au determinat boardul EBU să ia această decizie radicală.

Înalţii oficiali ai EBU au precizat că aşteaptă un punct de vedere de la cei cărora li s-au adresat în ultimele luni (Parlament, Guvern, Ministerul de Finanţe) pentru că este datoria fiecărei ţări să îşi poziţioneze onorabil televiziunea publică, prin legi corecte şi finanţări aduse la zi.

Comitetul Director al SRTv şi directorul general interimar au făcut toate demersurile necesare pentru a amâna cât mai mult acest moment, dar EBU doreşte o comunicare şi o garanţie de la statul român şi reprezentanţii acestuia că banii vor fi plătiţi şi că TVR va continua să existe şi să îşi desfăşoare activitatea. EBU subliniază că celelalte ţări membre nu au nicio vină pentru a suporta paguba produsă de neplata datoriilor României.

TVR va continua toate demersurile pentru a putea participa cu reprezentantul României la Eurovision şi pentru a putea transmite evenimentul. Televiziunea Română solicită instituţiilor statului contactate de EBU să sprijine demersul de plată şi de garantare astfel încât România să poata fi parte şi în acest an din concursul Eurovision.

TVR mai aminteşte reprezentanţilor oficiali ai statului român că, după Eurovision, urmează alte competiţii majore pe care o televiziune îngropată în datorii şi subfinanţată nu le va putea oferi publicului – respectiv Campionatul European de Fotbal şi Olimpiada de la Rio, din 2016.



EBU (Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune) este cea mai mare asociaţie a difuzorilor publici din lume, care promovează cooperarea între organizaţiile de radio şi televiziune, facilitând schimburile de conţinut audiovizual.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu