28 aprilie 2016

Pro TV intervine pentru trimiterea lui Ovidiu Anton la Eurovision

Ovidiu Anton
Postul de televiziune a transmis o scrisoare deschisă către EBU şi a iniţiat şi o petiţie online de susţinere a prezenţei României la Eurovision.După scandalul în care a fost implicat postul public de televiziune cu întârzierile de plată către EBU, în urma căruia s-a decis eliminarea României din concursul Eurovision, postul Pro TV a decis să se implice pentru trimiterea lui Ovidiu Anton, câştigătorul etapei naţionale, la finala de la Stockholm.
Pro TV Ovidiu Anton
Astfel, CEO-ul Pro TV, Aleksandras Cesnavicius, şi Ovidiu Anton au susţinut o conferinţă de presă la Pro TV în care au anunţat că se încearcă găsirea unei soluţii. Artistul s-a declarat pregătit 100% pentru a reprezenta România pe scena Eurovision şi aşteaptă acum un singur lucru: să primească acest drept.

„Este păcat că România nu participă, însă este şi mai dezamăgitor ce a păţit Ovidiu, care s-a pregătit foarte mult pentru concurs“, a spus .

„M-am gândit la acest subiect în weekend, am vorbit cu echipa. Să fii exclus ca ţara nu este corect. Toate televiziunile de stat sunt finantaţe de oameni obişnuiţi. Cu toţii ne aşteptăm să primim un anumit conţinut de la televiziunea publică. Când mă uit la Eurovision, ca un brand în România, nu este asociat cu niciun canal. Este un eveniment de importanţă naţională. Un eveniment în care toată Europa vine la un loc şi împărtăşeşte aceeaşi experienţă. Întreaga ţară este afectată şi la fel şi percepţia despre ea. Să nu facem nimic şi să acceptăm situaţia aşa este cel mai rău lucru pe care îl putem face“, a mai spus CEO-ul Pro TV.
ovidiu anton - pro tv

„ Ovidiu Anton este gata să participe. Iar noi intervenim să spunem că, dacă nu puteţi da drepturile televiziunii publice, de ce nu putem noi, ca televiziune privată, să intervenim şi să preluăm noi drepturile? Este cea mai bună soluţie pentru toată lumea. Vom discuta cu EBU şi vom oferi această soluţie“, a anunţat el.

Din păcate, însă, nu există un feedback până în acest moment. „Am încercat să-i abordăm pe cei mai înalţi oficiali ai EBU, dar aceştia nu au răspuns. Ni s-a spus la un moment dat că nu putem difuza acest eveniment. Dar noi suntem interesaţi, considerăm că poate să existe o soluţie normală. (…)Timpul trece. Dacă nimeni nu va lua măsuri, finalul este previzibil şi trist“, a încheiat Aleksandras Cesnavicius, menţionând totodată că Pro TV a lansat şi o petiţie online în acest sens.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu