23 martie 2016

Irinel Columbeanu, supărat din nou pe Monica Gabor

Irinel Columbeanu Monica Gabor
Milionarul român are noi discuții cu fosta lui soție, care n-a mai plătit pensia alimentară pentru Irina.Irinel Columbeanu a făcut mărturisiri despre cât de mult se mai ocupă Monica Gabor de fetița lor, Irina. Întrebat de gazda emisiunii, Cristian Brancu, când a fost ultima oară când Monica și-a onorat obligația de-a plăti pensia alimentară, milionarul a răspuns că: „Sincer, am cam pierdut șirul, dar e vorba de multe luni, de aproape 8 luni. Pe vechiul cod civil, după două luni, iar după noul cod, după trei luni poți să încerci să faci o executare silită, lucru care din câte am auzit e cam greu, sau poți să faci o plângere penală, ceea ce nu cred că voi face, pentru că se poate lăsa cu pușcărie între 6 luni și 3 ani ori cu amendă penală. A fost lume care m-a sfătuit să fac acest lucru. Dar, pentru mine, singurul barometru care există e Irina. Iar eu nu vreau ca, peste ani, ea să vadă în ziar chestia asta și să mă întrebe: «Tati, ce ai făcut?» Mie suma de 1.000 de lei mi se pare penibilă pentru averea Monicăi, mai ales că am înțeles că aniversarea ei a fost făcută cu 20.000 de euro“, a spus Irinel Columbeanu.



„Eu nu vreau să vorbesc aici de pedepse. Dar dacă acea sărbătorire a zilei de naștere ar fi costat cu 2.000 de euro mai puțin, era la zi cu plata pensiei alimentare și nu mai făcea subiectul discuției de azi“, a contiuat el.



De cealaltă parte, potrivit unor SMS-uri citite în platou de Irinel Columbeanu, Monica Gabor insinueză că fostul ei soț e tot mai obosit și nu înțelege cum un bărbat de 60 de ani are nevoie să-i ceară bani unei femei de nici 30 de ani, considerând că oricum i-a făcut cadoul vieții lui, pe Irina, de care se bucură de 9 ani încoace.


Monica Gabor și Irinel Columbeanu au fost căsătoriți între iulie 2006 și februarie 2011 și au împreună o fetiță. În urma divorțului, Irina, acum în vârstă de 9 ani, a rămas în grija milionarului, în timp ce mama ei a emigrat în Statele Unite, unde locuiește cu un alt milionar, asiaticul Mr. Pink, cu care s-ar fi logodit anul trecut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu