15 martie 2016

Alina Puşcaş – Nu aduce anul ce aduce barza

Pe lângă că a filmat până în luna a opta de sarcină, Alina Pușcaș nu s-a astâmpărat nici după ce a devenit mămică. S-a întors la muncă după două săptămâni de la naștere. Ne-a vorbit despre schimbările radicale din viața ei la primul shooting !, în compania lui Alexandru, băiețelul său de cinci luni.


Mai întâi, spune-mi cum te-ai simțit la ședința foto ! Tu ești obișnuită cu ele, dar cum a fost să îl ai și pe Alexandru la shooting?

Cred că ai observat că nu eram absolut deloc stresată. Deși Alexandru are patru luni și jumătate și-l cunosc de-o viață, cum s-ar spune (râde), știu că nu putea fi altfel decât foarte curios și vesel. Am avut totuși emoții, neștiind ce înseamnă acest gen de muncă alături de un bebeluș, cât de chinuitor ar fi pentru el, cât de greu se poate obține un cadru bun. Pe lângă toa­te aceste aspecte, m-am asigurat cu câte­va zile înainte de momentul shooting-ului ca locația să fie suficient de călduroasă și liniștită pentru confortul lui. Dacă ar fi fost vorba numai de mine, probabil că aș fi putut face acest shooting în orice condiții.

Ședința foto a avut loc în galeria de artă Zorzini. E genul de loc în care te-am putea vedea, din întâmplare, într-o duminică după-amiază? Sau preferi mai degrabă o lectură plă­cută în intimitatea casei?

Ai spus bine, m-ați putea vedea din în­tâmplare pentru că, deși iubesc arta, nu mă pot declara o cunoscătoare. Admir, îndrăgesc, observ frumusețea, calitatea ar-tistică a unui tablou, dar nu sunt convinsă că interpretările mele coincid cu cele ale autorului. Chiar și așa, când am ocazia să vizitez o galerie de artă, o fac fără să stau prea mult pe gânduri. Până să apa­ră Alexandru și Mihai în viața mea, îmi petreceam timpul liber citind o carte sau ascultând muzică acasă, în intimitate, sau într-un parc liniștit.

Cum ai aflat că ești însărcinată? Ce ai simțit când ai știut că vei avea un copil?



Am făcut primul test de sarcină în joacă… Asta după ce fusesem de Crăciun în vizită la bunici, unde am mâncat toate nebuni­ile posibile, fără să refuz, cum făceam de obicei, nici măcar jumările. Începusem să am neobișnuit de frecvent și stări de somnolență. Așadar, cred că am făcut tes­tul sperând să fie pozitiv. Cred că m-am și rugat puțin, înainte să apară cele două liniuțe. Fac aici o paranteză să îți spun că, până în momentul în care am aflat ves­tea, mintea mea nu era preocupată cu altceva decât cu dorința de a-mi întemeia o familie, în special, de a aduce pe lume un copilaș. Începusem, ce-i drept, să cred că nu o să găsesc acel bărbat la care vi­sam, acel bărbat care să-mi îndeplinească dorințele. Ei bine, iată că m-am înșelat și cred că este una dintre puținele situații în care sunt absolut fericită că am greșit gândind așa.

Revenind, emoția momentului când am văzut testul de sarcină pozitiv e complicat de redat în cuvinte. A fost o combinație de lacrimi de fericire, râsete ușor isterice, țipete de toate felurile. O combinație de optimism incredibil cu sentimentul că viața mea urma să ia pe plan personal o turnură incredibilă și, cred, de puțină dis­perare, pentru că voiam să ajung cât mai rapid la o clinică, să mă asigur că nu vor­bim despre o himeră.

Cum a afectat apariția bebelușului relația ta cu Mihai? De obicei un astfel de eveniment pune cuplul într-un echilibru precar. Mă întreb cum a fost în cazul vostru, unde relația nu era una foarte sudată.

În situația noastră, apariția bebelușului nu a făcut decât să ne unească și mai mult, să ne ajute să dezvoltăm sentimente pe care poate nu le-am mai trăit niciunul dintre noi. Am început să simțim amândoi că viața are un sens nou. Iar eu am simțit cum treceam de la statutul de îndrăgostită la statutul de femeie care iubește. Pe mă­sură ce sarcina se contura tot mai mult, noi eram tot mai atașați, mai implicați și ne făceam tot mai multe planuri de viitor, în special pentru Alexandru… Nici mă­ car nu se născuse și noi deja îl înscriam în taberele de schi.

Se implică Mihai în creșterea copi­lului? S-a transformat din burlacul convins în familistul de nădejde?

Doamne, normal că se implică! La în­ceput a fost puțin mai greu, pentru că îi era frică să-l ia din pătuț, i se părea foarte fragil și micuț, îi era frică să nu-l strângă prea tare ori să nu-l scape. După două săptămâni, situația s-a schimbat și a în­ceput să fie mult mai curajos. Acum deja nu mai există necunoscute pentru Mihai, în ceea ce-l privește pe Alexandru. Ador momentele în care ajung acasă și îi găsesc stând pe canapea, „discutând“ lucruri numai de ei înțelese. (râde)

Ce fel de mamă ești: genul panicos sau cel relaxat? De unde îți iei infor-mațiile despre creșterea copilului?



Uneori constat că sunt mult prea relaxată și alteori prea panicată. Nici eu nu m-am lămurit ce gen de mamă sunt. Cred că puțin din ambele, cu preponderență spre varianta relaxată. Informațiile despre creșterea copilului mi le iau de la pediatru și de la prietena mea, care a născut o fetiță cu două luni înainte de apariția lui Ale­xandru. Dar cred că este important și in­stinctul nostru de părinți. Nu prea m-am bazat pe varianta cărților de specialitate.

Când nu am filmări sau diferite comisioane ori cumpărături de făcut, eu pe­trec cel mai mult timp cu Alexandru. Gândește-te că bona ajunge dimineața și stă opt ore cu el, apoi rămân doar eu. Ajunge și Mihai acasă și își petrece și el seara cu Alexandru. Noaptea mă tre­zesc doar eu să-i dau laptele, pentru că e mai bine să nu-l implic și pe Mihai. El muncește zi de zi și îi este mai greu să adoarmă, dacă se trezește la 4 dimineața.

De ce ai ales să ții secretă identita­tea tatălui copilului? Deși ți-ai dorit să păstrezi discreția asupra vieții tale private, mi se pare că efectul a fost fix invers: a atras și mai mult atenția tabloidelor asupra ta.

Da, știu că de obicei curiozitatea apare mai mult atunci când, de fapt, vrei să nu te expui. Cred că în situația asta am simțit și eu pe pielea mea ce înseamnă nebu­nia asta. Pur și simplu am vrut să țin cât mai mult timp ascunsă identitatea tată­lui, pentru că nu vorbeam de o persoană publică și pentru că știam că nu își dorea prea mult să apară în tabloide. La un moment dat, înverșunarea cu care toată lumea încerca să afle ceva despre Mihai m-a determinat cu atât mai mult să nu dezvălui detalii despre el. Ulterior, văzând că nebunia nu se oprește și că am ajuns în situația în care, într-o banală plimbare prin Herăstrău noaptea târziu, să ne sară în față trei indivizi, doi cu aparate foto și unul cu o cameră cu reflector, care ne fil­mau și ne întrebau non stop: ce facem? ce declarăm? ce sex are copilul? dacă locu­im împreună? de ce îl ascund pe Mihai? când facem botezul? cum îl/o va chema? etc., am decis să lăsăm lucrurile mai la ve­dere pentru că așa, probabil, se vor potoli. Ceea ce s-a și întâmplat, după câteva luni.

Spuneai la shooting că ai prefera ca cel mic să fie budist sau să își aleagă religia când o să crească.Totuși intenționați să faceți botezul, nu?



Nu am făcut până acum botezul, din mai multe motive. În primul rând, ne-am ho­tărât destul de greu în privința nașilor. Apoi, până ne-am dezmeticit puțin și am depășit prima lună de la nașterea lui Alexandru, dar și până am terminat eu filmările la „Te cunosc de undeva!“, s-a făcut destul de frig și urât afară, pentru o petrecere așa cum ne dorim. În plus, mi-a fost teamă ca cel mic să nu răceas­că după botezul propriu-zis din biserică. Așadar, am hotărât că cel mai bine este să facem botezul în primăvară.

Când am spus că aș vrea ca cel mic să fie budist… a fost un fel de-a spune deși, în concepția mea, budismul este cea mai pașnică religie. Cred că Alexandru își va alege singur, ceva mai târziu, religia sau lucrurile în care va crede.

Ce îți imaginai că o să se întâmple când o să fii mamă și nu s-a adeverit?

Sincer, nu mi-am imaginat prea multe. Știam că nici o carte sau poveste de viață auzită de la prieteni sau cunoștinte nu ar avea cum să coincidă cu a mea. Aaa… mi-am adus aminte ce îmi spunea toată lumea că se va întâmpla; cum că în pri­mele șase luni viața mea va fi destul de chinuitoare, că va plânge foarte mult, că va avea colici, că o să mă trezesc foarte des din somn, că o să fiu foarte obosită, că o să încerc să dorm când el doarme ca să recu­perez somnul de noapte, că va face febră când încep să îi crească dințișorii… Ei bine, din nou suntem norocoși! Nu s-a întâm­plat nimic din cele enumerate mai sus.

Toată lumea a remarcat în ce formă de invidiat erai la foarte scurt timp după naștere. Ce ai făcut pentru asta?



În primul rând, am început din perioada sarcinii cu o alimentație echilibrată, cu toate că nu-mi refuzam aproape nimic. În consecință, am luat în sarcină 12 kg, iar opt dintre ele le-am lăsat în sala de nașteri.În prima săptămână după naștere, am băut multe lichide și am continuat cu alimentația echilibrată, iar la o lună după mergeam deja la sală. Mi-am revenit foarte repede în urma operației de cezariană și asta mi-a permis să îmi reiau foarte ușor toate activitățile.

Cât de greu ți-a fost să filmezi ore întregi în timpul ultimului trimestru de sarcină?

Nu mi-a fost deloc ușor în ultimele două luni. Ba chiar am găsit în cadrul emisiunii „Te cunosc de undeva!“ justificarea per­fectă să pot sta așezată pe tot parcursul ju­rizării. Oricum, sub nici o formă nu regret faptul că am filmat chiar și în luna a opta, pentru că așa a trecut mult mai ușor cea mai grea perioadă a sarcinii. În plus, am senzația că și Alexandru s-a distrat de mi­nune în burtică, dansând odată cu mine.

Am văzut că ai fost foarte activă în sarcină și nici după ce ai născut nu te-ai dezis. De ce te-ai întors la muncă la doar două săptămâni de la naștere?

Activă am fost de când mă știu și cred că așa voi râmâne până la adânci bătrâneți. Îmi place să fac tot felul de lucruri și am tot timpul sentimentul că nu am sufici­ent timp, că nu-mi ajunge o viață să pot face de toate! Nu mi-a fost greu să mă desprind de acasă, pentru că mă setasem practic din timpul sarcinii ca lucrurile să se întâmple așa. În plus, ritmul filmărilor nu era unul foarte solicitant. Am conside­rat revenirea în emisiune cât mai repede un antidot perfect pentru o posibilă de­presie post-natală.



Sunteți pe cale să începeți filmările pentru cel de-al nouălea sezon din „Te cunosc de undeva“. De ce crezi că are așa mult succes emisiunea?

Da, mai avem foarte puțin și începem filmările. Abia așteeeeeppttt! Cred că are succes pentru că este, în primul rând, un show care supune cu adevărat concurenții la teste artistice. La „Te cunosc de unde­va!“ publicul poate constata singur cine este cu adevărat talentat, carismatic, cine promite o carieră înfloritoare. Aici publi­cul descoperă artiștii și din dialogul liber de la antrenamente, din interviuri și mo­mentele de la canapea. Este un show care a prins extraordinar de bine în foarte mul­te țări. Sper să ajungem la cât mai multe sezoane!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu