4 februarie 2016

O vedeta de la noi a renunțat la o carieră în Inginerie pentru job-ul visurilor sale!

Un tânăr din Târgu-Jiu a renunțat momentan la o carieră de inginer, pentru a-și îndeplini un mare vis, acela de a fi artist fotograf. Chiar dacă urmează Masterul în domeniul Ingineriei, Cătălin Gogan este într-o continuă evoluție în domeniul fotografiei. Frumoasa meserie l-a făcut să se bucure de întreaga țară, iar obiectivul său este să ajungă să fie cunoscut și în străinătate. Tânărul spune că a avut cele mai frumoase experiențe de viață din momentul în care a devenit fotograf și chiar dacă vreodată se va angaja în domeniul ingineriei, niciodată nu vrea să renunțe la job-ul visurilor sale.

Lumea fascinantă a fotografiei
Cătălin Gogan s-a îndrăgostit iremediabil de fotografie în urmă cu aproximativ patru ani. Un profesor i-a inspirat dorința de a fotografia peisaje. Abia mai târziu a descoperit că este mult mai entuziasmat să surprindă fericirea oamenilor și momentele lor speciale din viață. Acesta poate fi numit fotograful vedetelor de pe meleagurile gorjenești.

Reporter: Cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu?

Cătălin Gogan: Eu nu am început cu fotografia de eveniment, nu realizam fotografii cu oameni. Mai precis, am fost inspirat de profesorul Alin Stăncioi, care este mai mult pe partea de peisaje. Între timp s-a conturat această pasiune pentru fotografia de eveniment și ușor au început să se lege prietenii frumoase cu oameni, au început să îmi placă tot mai mult aceste activități și așa am ajuns să participa la cele mai frumoase și speciale evenimente din viața oamenilor.

Rep.: De câți ani practici această meserie?
C.G.: De trei ani practic această frumoasă meserie, mă refer la fotografia de eveniment. Și am mai lucrat un an, așa cum v-am spus, pe partea de peisaje.

„M-a conturat ca persoană, m-a făcut să fiu o persoană mai bună”

Iar meseria pe care o face cu atâta dragoste i-a adus multe satisfacții. Pe lângă vizitele în țară, atunci când merge la evenimente, tânărul spune că acest job l-a ajutat să își contureze personalitatea și să realizeze cât de importantă este iubirea în viața unui om.

Rep.: Ce bucurii ți-a adus această meserie?
C.G.: Foarte multe împliniri și satisfacții sufletești mi-a adus. Am întâlnit oameni deosebiți, am evoluat și am avut ocazia să fiu parte din cele mai plăcute și emoționante momente din viața unor oameni. M-a conturat ca persoană această activitate, m-a făcut să fiu o persoană mai bună, să văd iubirea și să îmi dau seama că asta este cel mai important pe lume -iubirea!

Rep.: Ți-a rămas vreun eveniment întipărit în suflet și minte?

C.G.: Nu unul anume, fiecare are povestea lui și m-au marcat multe. Fiecare cuplu a avut farmecul lui, nu pot să spun că am avut unul preferat, toate mi-au plăcut.

Rep.: Cât de importantă crezi că este fotografia în zilele noastre? Este o metodă de afirmare?

C.G.: Sigur că da. Fotografia înseamnă afirmare, mai ales dacă ea este realizată de un profesionist care să știe să te pună într-o lumină care te avantajează. Prin fotografie poate să devină cunoscută o persoană, mai ales în mediul virtual, pentru că aici se petrece totul în ultimul timp. În unele cazuri, după cum am observat cu toții, în lumea mondenă, o fotografie poate însemna drumul spre celebritate.


Oferă o ședință foto profesională

Cătălin Gogan s-a alăturat și Cotidianului „Impact în Gorj” în cadrul unui concurs de frumusețe.

Rep.: Ești fotograful care s-a alăturat concursului de frumusețe organizat de Cotidianul „Impact în Gorj”. Care va fi sarcina ta în cadrul acestei competiții?
C.G.: Da, am demarat o frumoasă colaborare cu „Impact în Gorj”, este vorba despre un concurs unde gorjencele sunt invitate să se înscrie, iar fata care va fi cea mai votată o să aibă parte de o ședință foto oferită de mine. Sigur, vor mai fi și alte surprize, iar câștigătoarea o să aibă șansa să devină cunoscută pe plan județean și poate chiar în afara județului. Sunt sigur că vor fi foarte multe fete care se vor înscrie pentru că toate tinerele iubesc fotografia, le place să fie în centrul atenției, iar noi o să facem tot ce putem să scoatem frumosul din norocoasa câștigătoare.

Rep.: Un sfat pentru fetele care se vor înscrie la Miss Mărțișor 2016?
C.G.: Să țină cont că ședința foto profesională poate să fie un început într-o carieră în televiziune, în modelling, sau în alte domenii. Nu se știe niciodată cine te observă. Așa că le invit pe toate fetele să se înscrie la acest concurs, să fie încrezătoare și să participe.


(Marius Baldovin )

3 comentarii:

  1. "vedeta"... nu e cam mult spus?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu nu e mult spus .Omul e chiar bun ! ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred ca a contestat cineva ca e bun.
    Dar sunt multi buni in domeniile in care activeaza, dar nu sunt vedete.
    Poate e vedeta pe plan local, regional eventual.

    RăspundețiȘtergere