22 februarie 2016

La origine român, Robert Vuchinger, artistul ce a cântat în toată lumea cu Michael Bolton



Necunoscut în țara în care s-a născut, Robert Vuchinger este unul din românii care a colindat întreg mapamondul în trupele de acompaniament ale granzilor Eric Clapton, Anastasia, Dion Warwick și Michael Bolton. Solist și adevărat ”om-orchestră” (cântă la 6 instrumente muzicale), sasul Robert mai are un talent uimitor. Urechea muzicală nu i-a folosit doar în muzică căci vorbește fluent nu mai puțin de 10 limbi!



Rep: Te consideri neamț ori român?

Și, și. De fapt, e mai complicat, arborele meu genealogic e destul de vast. Străbunicii erau nemți din Germania, străbunica din partea mamei era spaniolă și cea din partea tatălui era unguroaică. Bunicii mei, tata și mama alături de care am emigrat în Germania, înainte de Revoluție, toți sunt sași născuți în România.



Rep: Artiștii care sunt cu tine în turneu se amuză și se descurcă de minune datorită datorită polivalenței tale lingvistice. Ești proverbial..

Vorbesc în 10 limbi și anume: română, germană, engleză, rusă, poloneză, spaniolă, italiană, ungurește, sârbește, cehă. Înțeleg bine olandeza, franceza și portugheza. Rețin foarte repede…





Rep: Cum ai învățat să cânți la mai mult instrumente?

Din familie mi se trage. Am început să cânt la pian de la vârsta de 3 ani și la opt ani m-am îndrăgostit de tobe. Străbunicul din partea tatălui a cântat la harpă la mai multe filarmonici europene, bunicul a fost unul dintre cei mai renumiți trompetiști ai României (a cântat în orchestra dirijorului Sile Dinicu dar și cu Gheorghe Zamfir), tatăl meu a fost, de asemenea, un bun trompetist. Un exemplu pentru mine în viața muzicală și care m-a îndrumat în cariera mea profesională. Primii patru ani de școală muzicală i-am făcut în România și a contat enorm.


Rep: Cu care dintre vedetele alături de care ai apărut pe scene ți-a făcut cea mai mare plăcere să cânți?

În mod special alături de Michael Bolton. Lista e lungă , Klaus Maine (The Scorpions), Al Jarreu, Hadaway, No Mercy, Dionne Warwick, Nino de Angelo, Jon Secada…



Rep: Care a fost cel mai extravagant loc unde ai concertat?

Foarte multe locuri speciale, în platourile Sat 1 și ZDF. Cel mai extravagant spațiu, la Agadir, pentru regele Marocului. Am cântat, de asemenea, în două dintre cele mai elitiste săli germane – Der Ball der Sterne (Munchen) și Bundesball (Berlin), Life Bal (Viena) alături de saxofonistul Flavius Teodosiu (a asistat și Bill Clinton), în deschiderea marelui show din Hamburg ”Holiday on Ice”, petreceri private pentru prințul de Hohenzollern, Prințesa Caroline de Monaco. Un loc cu care mă mândresc, am cântat pe scena Ateneului Român invitat de Marcel Pavel.



Rep: Cunoști artiști reprezentativi din muzica românească?

Îmi plac Aura Urziceanu, Mirabela Dauer, Ștefan Bănică Jr., Pepe, Delia Matache și Adrian Minune. Nu știu artiști ce au apărut recent.



Rep: Te mai leagă ceva de România?

Vin de fiecare dată când sunt invitat de Flavius Teodosiu la evenimente importante, datorită lui văd locuri frumoase din România. Am plecat cu familia mea la 11 ani, în afară de amintiri, familia mea e cu mine, la Dusseldorf.

Rep: Știu că ai două fetițe. Moștenesc talentul tau?

Fata mea cea mare urmează Academia de muzică din Dusseldorf, la secția pian are și o voce minunată.
Rep: Fiind într-o zona cu mulți muzicieni profesioniști se poate spune că duci o viață fericită în high life-ul in Germania?

Da, pentru că am posibilitatea de a colabora cu foarte mulți muzicieni ( jazz , funk, soul , latino , dance ,R&B ). Vin din toată lumea în Germania și am posibilitatea de a mă dezvolta muzical fără să fiu împiedicat de partea financiară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu