24 februarie 2016

EXCLUSIV ! Adina din trupa Heaven, de urgență la doctor, cu dureri de coloană

Adina Postelnicu, una din cele trei componente ale trupei Heaven, face sport zilnic și e cât se poate de activă, însă aceste obiceiuri nu au ajutat-o să scape de problemele coloanei care o tot chinuie după accidentul de mașină în care a fost implicată în urmă cu aproape zece ani. Mai mult, acestea chiar s-au acutizat în ultimele zile și au determinat-o pe artistă să apeleze de urgență la ajutorul medicilor celei mai mari clinici de vertebrologie din România.
Adina Postelnicu - elongatie Bio Ortoclinic
Majoritatea ne-am confruntat măcar o dată în viață cu durerile de spate și, de cele mai multe ori acestea ne-au afectat un segment din coloană. În cazul Adinei Postelnicu, ”treimea blondă” a trupei Heaven, durerile au apărut atât în zona cervicală, cât și în cea lombară, iar tratamentul nu mai putea ‘ amânat. ”Am început azi o serie de terapii la Bio Ortoclinic și sper ca în cele două-trei săptămâni de tratament să scap de problemele astea. De un an mă tot chinuie durerile în zona cervicală și de aproape zece ani, durerile de mijloc. M-am speriat însă, pentru că, în ultima vreme mă trezesc cu mâinile amorțite și m-am gândit că se întâmplă din cauza durerilor din zona gâtului”, a declarat Adina.
Adina Postelnicu - Bio Ortoclinic
Potrivit dr. Ilie Roșca, șef de secție în cadrul clinicii, artista are un început de hernie de disc și musculatura paravertebrală, cea care susține coloana, foarte slăbită. ”Începutul de hernie de disc este asociat cu instabilitatea segmentului coloanei cervical. Pe lână tratamentul de două săptămâni pe care îl va face și care va include elongații cervicale alternate cu chiropractie și ședințe de ‘zioterapie, va avea nevoie în viitor și de ședințe cu sistemul David, pentru întârirea musculaturii paravertebrale, musculatură pe care nu o antrenează exercițiile obișnuite de la sală”, a explicat dr. Ilie Roșca. Potrivit medicului, este posibil ca problemele de care suferă Adina Postelnicu să ‘e cauzate de un traumatism vechi, precum un accident de mașină, dar se pot trata dacă pacienta evită să care greutăți și să facă mișcări bruște.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu