29 ianuarie 2016

Gabi Luncă a pierdut procesul deschis pe numele Loredanei. trebuie să-i plătească 56.000 lei


Cunoscuta solistă de muzică lăutărească Gabi Luncă, i-a cerut Loredanei, în instanţă, să plătească pentru melodiile pe care le-ar fi interpretat fără acordul ei insă, la finalul procesului, tot ea trebuie să scoată bani din buzunare.

Potrivit judecătorilor din Ilfov, Luncă nu mai poate cere despăgubiri, acest drept fiind prescris – cântăreaţa a introdus mult prea târziu cererea. În schimb, Onoriu trebuie să-i plătească Loredanei 56 mii de lei cheltuieli de judecată, după aproape trei ani de procese. Decizia nu este definitivă.
În acest moment este clar că, deşi exista această posibilitate, cele două nu au ajuns la o înţelegere în afara sălii de judecată. Surprizător, la ultimul termen al procesului în care Elena Onoriu îi cere drepturi de autor Loredanei, instanţa le-a acordat avocaţilor un termen de aproape două luni pentru a pune capăt litigiului pe cale amiabilă.
Scandalul a început în urmă cu trei ani, când Gabi Luncă, 76 de ani, a decis să-i dea în judecată pe toţi cei care, de-a lungul ultimilor 20 de ani – perioadă în care ea nu a mai cântat – i-au preluat mai multe piese din repertoriu, fără să-i ceară acordul. Prima pe lista interpretei a fost Loredana, care i-ar fi folosit piesele pe albumul “Agurida”, din 1994. Luncă îi cere Loredanei drepturi de autor pentru piesele “Într-o zi la poarta mea”, “Aseară la poarta mea” şi “Cip-Cirip”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu