9 decembrie 2015

Radu Tudor câștigă o bătălie grea pe piața media. Ce nu se vede la televizor


FOTO : agerpres

Duminică de duminică, Radu Tudor descifrează mecanismele puterii alături de invitații săi. Jurnalistul aduce în studio, la Antena 3, cei mai puternici oameni din România, din toate sferele de influenţă, iar acest lucru nu rămâne fără răsplată.


Dovadă este faptul că emisiunea "Punctul de întâlnire" s-a aflat, în noiembrie, pe locul doi în topul celor mai urmărite emisiuni de televiziune. Radu Tudor este 'învins' doar de Mihai Gâdea, "Sinteza Zilei" fiind cea mai vizionată din România.

Întrebat câtă muncă este în spatele unei emisiuni care se află pe locul 2 în top 30, Radu Tudor a spus în exclusivitate pentru Gazeta Mondena: "Munca este uriaşă. E mult peste ce-şi poate închipui un om obişnuit la prima vedere. Nu e simplu să faci audienţă bună în weekend. Şi de 7 ani să nu ai nici o duminică liberă, cu foarte mici excepţii. Marele meu noroc, pe lângă angajamentul meu ferm pentru o emisiunea serioasă, este echipa Antena 3. Unită ca o familie şi mereu dispusă la efort chiar şi în condiţii dificile".

Radu Tudor, "învins" de Mihai Gâdea


Antena 3 a avut, în luna noiembrie, primele două locuri: cel mai urmărit talk-show rămâne "Sinteza zilei" cu Mihai Gâdea, cu o medie de peste 400.000 de telespectatori la orașe. Locul doi este al emisiunii Punctul de întâlnire, cu Radu Tudor, cu aproape 400.000 medie.
În acest context, l-am întrebat pe Radu Tudor ce spune despre principalul său "competitor": "Dacă Mihai Gâdea e principalul meu competitor, mi-aș dori ca în următorul deceniu clasamentul să arate la fel".

Ce nu se vede la televizor?

"Faptul că nu am weekend liber de 7 ani, decât cu foarte mici excepţii. Când alţii reuşesc să-şi reîncarce bateriile eu trebuie să muncesc. Nu e uşor, dar satisfacţiile reuşesc să mă echilibreze. De luni până vineri sunt alături de Dana Grecu şi Andreea Munteanu în emisiunea "La ordinea zilei", aflată şi ea în top 10. Asta mă ţine mereu în priză, am antrenament. Telespectatorii noștri sunt extraordinari, le mulţumesc din suflet. Sper să fim cu toţii sănătoşi în 2016. Şi pe aceeaşi poziţie în top!", ne-a mai spus Radu Tudor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu