23 decembrie 2015

Program special de Crăciun la TVR 1 şi ediţii speciale ale emisiunilor consacrate: O dată-n viaţă, Starea naţiei, Politică şi delicateţuri, Gala umorului!



Ca în fiecare an, de Crăciun, TVR 1 aduce telespectatorilor săi concerte tradiţionale de colinde, ediţii speciale ale emisiunilor iubite de publicul TVR 1, întâlniri cu vedetele preferate, dar şi filme cu tematică de Crăciun. Mare parte a acestor programe speciale sunt preluate şi de TVR HD, ele putând fi urmărite şi online, pe TVR+.

Toate producţiile dedicate Crăciunului difuzate la TVR se vor regăsi ulterior pe TVR+, în secţiunea Crăciun 2015.



Concerte de colinde: Crăciun în Maramureş, al Coralei Armonia şi al Corului Madrigal

Intrăm în atmosfera specială de Crăciun miercuri, 24 decembrie, când, de la ora 12.30, Concertul Coralei Armonia va bucura telespectatorii TVR 1 cu un grupaj de colinde religioase, dar şi cu câteva colinde cunoscute ale unor compozitori celebri. Concertul, prezentat de Iuliana Tudor, este susţinut la Opera Română de Corala Orodoxă Bărbătească Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijor Arhidiacon asistent universitar doctor Ion-Iulian Dumitru.

Cu urări, colinde şi obiceiuri de preparare a bucatelor tradiţionale, telespectatorii TVR 1 sunt invitaţi în Maramureş, pentru a trăi o zi din viaţa satului arhaic românesc – cea din ajunul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului. Realizatoarea TVR Gheorghiţa Nicolae ne invită la Crăciun în Maramureş, un eveniment de spiritualitate românească aflat la cea de-a VII-a ediţie, program ce va fi difuzat în trei părţi ale îndrăgitei emisiuni Tezaur folcloric. Astfel, pe 24 decembrie, de la ora 18.00, suntem invitaţi la Muzeul Satului din Baia Mare, pentru a cunoaşte obiceiuri şi datini de Crăciun. Gazde sunt primăriile din localităţile: Borşa, Botiza, Băiţa de sub Codru, Bicaz, Groşii Ţibleşului, Rona de Sus, Valea Chioarului.

În acelaşi spirit, la Catedrala Episcopală Sf. Treime din Baia Mare are loc concertul de colinde tradiţionale Sus la Poarta Raiului, la care participă interpreţi şi formaţii folclorice cu un repertoriu de colinde tradiţionale din Maramureş. Concertul poate fi urmărit la TVR 1 de la ora 23.50, tot în Ajunul Crăciunului. Iar pe 27 decembrie, de la ora 15.00, în cadrul celei de-a treia ediţii speciale Tezaur folcloric difuzată sub genericul Crăciun în Maramureş, telespectatorii TVR 1 văd spectacolul extraordinar de datini, obiceiuri şi cântece de sărbătoare, desfăşurat la Teatrul Municipal din Baia Mare. Concertul cuprinde momente folclorice susţinute de interpreţi tineri şi consacraţi din toate zonele ţării, printre care se numără Angela Buciu, Dumitru Dobrican, Florentina şi Petre Giurgi, moştenitori ai cântecului maramureşan. Participă cu momente speciale, de asemenea, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”.

Revenind la Ajunul Crăciunului, telespectatorii TVR 1 urmăresc unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale finalului de an, Concertul special de Crăciun al Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin. Dirijat de Anna Ungureanu, concertul este găzduit de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din Bucureşti, în prezenţa cadrelor medicale implicate în salvarea şi îngrijirea victimelor tragediei din clubul Colectiv. Vom asculta tradiţionalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 52 de ani, neîntrerupt. Spectacolul poate fi urmărit pe 24 decembrie, de la ora 19.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, fiind preluat şi de TVR HD vineri, pe 25 decembrie, de la ora 09.00.

Îndrăgitele colinde Silent Night şi La Vitleem colo-n jos pot fi ascultate la TVR 1 în interpretarea Angelei Gheorghiu în perioada Crăciunului. Special filmate pentru TVR, cele două clipuri au fost realizate în Catedrala Sf. Iosif. Pentru realizarea acestei producţii şi-au acordat sprijinul Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, Corul de copii Radio, dirijor Voicu Popescu şi Corul Accoustic, dirijor Daniel Jinga.



Ediţii speciale de Crăciun O dată-n viaţă, Starea naţiei, Politică şi delicateţuri, Gala umorului, Ne vedem la TVR, Universul credinţei



Cu o ediţie specială, de Crăciun, a emisiunii Starea naţiei vine şi Dragoş Pătrarupe 24 decembrie, de la ora 22.50. Moş Crăciun este în atelierul lui şi calm, răspicat, le explică românilor de ce nu îi va vizita cu daruri în acest an. De altfel, Moş Crăciun e decis să nu le mai dea daruri românilor până când aceştia vor fi în stare să îşi facă singuri daruri şi anume: să aibă grijă de păduri, de munţi, de ape, de minunatele locuri şi bogăţii ale României. Moşul ne trage pe toţi de urechi şi ne atrage atenţia că trebuie să le lăsăm moştenire copiilor o altfel de ţară şi tot el le promite copiilor că pentru ei va face un efort şi va trimite cadouri.

Ziua de Crăciun începe la TVR 1 cu o ediţie specială Universul credinţei,prilejuită de Naşterea Domnului Iisus Hristos. Magazinul religios difuzat pe 25 decembrie, de la ora 9.00, cuprinde mesaje şi urări de Crăciun, reportaje şi documentare, discuţii cu invitaţii emisiunii, precum şi transmisiunea în direct de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a Sfintei Liturghii. Slujba va fi oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de numeroşi ierarhi şi preoţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu