9 decembrie 2015

Fiica Anamariei Prodan, manechinul anului la Gala Star Awards



La doar 16 ani, Rebecca Prodan este speranța modellingului românesc. Frumoasa fiică a Anamariei Prodan a reușit să cucerească Gala Star Awards 2015, primind titlul de „Manechinul anului 2015 în România”.

Tânărul fotomodel a strălucit în cadrul colecției „DIVA”, realizată de către designerii Lăcrămioara Iordăchescu (Casa de modă Diolastilis) și Adela Diaconu. Rebecca a purtat o rochie feminină, senzuală și extrem de prețioasă, care i-a pus în valoare silueta perfectă.Acest lucru nu a fost trecut cu vederea, dat fiind faptul că a primit premiul pentru manechinul anului în cadrul galei. Totul s-a desfășurat la centrul de evenimente Ambasad’or din Otopeni, București, la 12 noiembrie, când pe scenă au urcat și top modele internaționale, precum Claudia Neghină și Ioana Francia.

Prezentarea de modă a fost admirată și de fosta campioană olimpică și mondială Doina Melinte, invitată specială a celor două creatoare, și care a primit Premiul de excelență pentru întreaga carieră în atletism. Aceasta a venit însoțită de fiica ei, Daiana, care a terminat Universitatea Națională de Arte și își dorește să ajungă un faimos designer.

Brașovul a fost prezent și în acest sezon la Bucharest Fashion Week, prin noua colecție prêt-a-porter elegant DIVA, semnată de designerul Lăcrămioara Iordăchescu și vedeta de televiziune Adela Diaconu. Ele sunt la a doua colaborare din acest an, în sezonul estival cei doi designer realizând o colecție de ținute pentru plajă care s-a bucurat de un mare succes.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu