17 noiembrie 2015

Reacțiile vedetelor de la noi vizavi de atentatul din Paris

Mihaela Radulescu
Evenimentele tragice de vineri au potențat șocul resimțit la București, după incidentele din clubul Colectiv, ceea ce a stârnit un nou val de reacții.

12241365_1085881928122813_3901379066767093497_n

Gândurile tuturor se îndreaptă acum către victimele atentatului din Paris, care schimbă percepția tuturor cu privire la cât de liberi mai suntem și cât de sigură mai este Europa, zilele acestea.

Iată care au fost reacțiile vedetelor de la noi vizavi de atentatul din Paris.
Clipboard05
„Greşit. Şocant. Dramatic. Dureros… Inuman“, a comentat, pe pagina sa de socializare, Mihaela Rădulescu.

#PrayForParis”, a notat şi Cătălin Botezatu, aderând la noul slogan care circulă în mediul virtual.
Dana Savuica
Parisul este unic. Nimeni şi nimic nu îi poate distruge magia, măreţia, sufletul şi nimic nu ne poate şterge amintirile frumoase petrecute în acest oraş. Suntem solidari cu poporul francez, suntem cu gândul, sufletul şi inima alături de ei. Mulţumesc Parisului pentru toate clipele minunate pe care mi le-a oferit şi promit că îl voi vizita curând. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au plecat cu sufeletele din Paris…“, a scris Dana Săvuică pe contul ei de socializare, unde a postat o imagine cu ea şi fiica sa, Julie Stanciu, dintr-o vacanţă petrecută la Paris.
Alin Gălățescu
„În noaptea trecută, un prezent, cumva în echilibru, a murit… şi un ciudat viitor a început să se nască! Alerta a devenit noul cuvânt de ordine. Oraşul simbol al civilizaţiei şi al vieţii moderne – aşa cum am trăit noi, ca mişcare liberă în lume – a fost lovit şi efectul de domino a fost pornit. Nimic nu o să mai fie la fel. Intrăm într-un nou post-modernism social şi uman. Trist. Iubesc Parisul! El trebuie acum recâştigat! RIP 13.11.2015!“, a comentat, sâmbătă, Alin Gălăţescu, pe pagina sa de Facebook.

„Durerea unui singur om face cât durerea lumii“, a scris Romaniţa Iovan, citat din A. De Saint Exupery.
Romanita Iovan-Paris
„Sunt mulţi ani de când am cântat de câteva ori în Bataclan! Ce şoc să se tragă în artişti! Şi în public! De-acum îmi va fi mereu frică să merg acolo! Iar în tinereţe am cântat rockîn cluburile din Bucureşti şi acum un club rock a luat foc… Unde vom mai merge să cântăm de-acum încolo? Hei, lume a nebunilor, unde e loc şi pentru artişti? Ne e frică! Sunt franţuzoaică! Şi româncă, dar niciodată de când trăiesc aici nu am încercat să fac rău ţării care m-a adoptat! Ruşine celor care îşi folosesc alocaţiile să cumpere Kalashnikov. Aveţi lucruri mai bune de făcut! Ajutaţi-vă săracii, opriţi războiul! Nevinovaţii plătesc facturile!“, a răbufnit Rona Hartner, care de ani de zile trăieşte la Paris.
Rona-Hartner
„Iubesc Franţa, satele ei cu oameni muncitori. Prietenii de la jocurile de boulle, proprietarii de mici afaceri. Detest cartierele urât mirositoare din centrul vechi al Marsiliei, figurile sinistre mirosind la fel de lângă cea mai veche facultatete de medicină din UE, Montpellier, figurile agresive din oraşul vechi Grase. Oameni urâţi căţăraţi pe durerea, munca, sudoarea unui şir lung de truditori credicioşi. Care datorită credinţei creştine întind al doilea obraz pentru o palmă sau un glonţ. Franţa, leagănul creştinismului moare. Şi din vina ei. Rămăşiţele regilor Franţei şi ale patronilor ei au fost aruncate cu mânie proletară la gunoi. De atunci Franţa nu a mai câştigat nicio bătălie. Şi oare de ce continuu să o iubesc? Pentru că Franţa prin Napoleon 3 a girat formarea statutului român!!! Pentru că Dumnezeu o iubeşte şi o va salva aşa cum va salva şi România pentru oamenii ei minunaţi nevăzuţi şi truditori“, sunt rândurile scrise de Monica Tatoiu pe wall-ul său.

Acest articol este proprietatea Gazeta Mondena Press Media si este protejat de legea drepturilor de autor.Orice preluare partiala sau integrala a continutului se poate face doar cu citirea sursei,astfel: pentru publicatiile tiparite - Ziarul Gazeta Mondena ,iar pentru publicatiile online : www.gazetamondena.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu