16 noiembrie 2015

Chef Tudor Constantinescu a fost reţinut pentru evaziune fiscală


Chef Tudor Constantinescu, patronul cofetăriilor Chocolat, a fost reţinut în această dimineaţă de procurori. El este acuzat că este coordonatorul unui grup infracţional specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani.
În acelaşi dosar, au mai fost reţinute alte trei persoane, printre care Mihail Moroşan şi Cristian Cucona, asociaţi şi administratori ai SC Solutions Center SRL Constanţa.

Potrivit anchetatorilor, îcepând din 2006, Constantinescu ar fi folosit un soft de la o firmă din Constanța, program informatic prin care restaurantele își diminuau baza de impozitare și țineau o dublă contabilitate.

Programul era accesat cu ajutorul unui card aflat doar în posesia casierelor de la punctele de lucru ale societăților. Cardul permitea accesul în memoria fiscală a casei de marcat și efectuarea unor operațiuni de împărțire a produselor proprii, zaharoase și de patiserie, obținute la un punct de lucru din București.

Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la aproape șapte milioane de euro.Tudor Costantinescu a precizat că va colabora cu autorităţile pe perioada anchetei pentru a-şi demonstra nevinovăţia.“Mulțumesc tuturor colaboratorilor și clienților Chocolat, pe care vreau să îi asigur de profesionalismul, corectitudinea și transparența care au stat întotdeauna la baza afacerii pe care am construit-o în ultimii 9 ani. În această perioadă, Chocolat a crescut, prin munca cinstită a unor oameni extraordinari și devotați și prin multă creativitate, de la un restaurant și 7 angajați, la o echipă de peste 170 de oameni, în 6 locații din București.

Voi colabora cu autoritățile pe perioada anchetei pentru a-mi demonstra nevinovăția.

Îmi cer iertare clienților pentru expunerea la situația creată astăzi și vă garantez că Chocolat va continua să se ridice la înălțimea așteptărilor și va mentine aceleași standarde ridicate în ceea ce privește produsele și serviciile oferite”, a precizat Tudor Constantinescu, patronul Chocolat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu