27 mai 2015

Salopetă jerseu de mătase Dana Budeanu, haină blană coyote Yves Salomon

Rochie Missoni, cercei Dana Budeanu Jewelry
Scriam în 2003 un titlu mare pe coperta cu Mihaela Rădulescu: „De ce ne enervează“. Țin minte că și atunci, ca acum, ca mereu, Mihaela irită, intrigă, agită. Era iubită sau nu, apreciată sau ba, dar ținea și atunci paginile întâi ale ziarelor (mai multe ca azi) cu gesturi care stârneau discuții la cafea.Azi se întâmplă la fel, deși de la acea copertă au trecut 12 ani. De ce ne enervează? Unii zic că exagerează, alții că prea e femeia-bărbat, alții că e prea femeie-femeie, alții că nu știe să se stăpânească atunci când vorbește, alții că vorbește prea mult și așa mai departe. Nu-i chip să termini o discuție despre Mihaela Rădulescu, asta desigur, dacă te preocupă persoana și dacă, în fața ta, ai una la fel de interesată ca tine. De ce (ne) enervează din nou?
 Vestă Isabel Marant, jeans Seven, platforme Charlotte Olympia, body chain BonBijou, ochelari vintage Cutlet and Gross
I-am solicitat o copertă înainte de a începe „Românii au talent“, înainte, deci, de epi­soadele numite laconic: „jignirea, făina și sărutul“. Aveam fotografiile aranjate deja în pagină, gata să plece la tipografie. Mai lipsea doar textul, când, prin Skype, ea așezată pe balconul apartamentului ei din Monaco și eu pe scaunul de la birou cu o cafea fierbinte în față, am făcut ceea ce veți citi: un interviu străbătut din când în când de briza Mării Mediterane care se auzea prin microfonul computerului.
 Salopetă jerseu de mătase Dana Budeanu, haină blană coyote Yves Salomon
Mihaela era într-un tricou și o bluză de sport cu fermoar, nemachiată, cu un suc de fructe în mână, cu părul lăsat liber. Zâmbea liniștită și parcă nu mai semăna deloc cu cea pe care o văzusem la televizor sau în ședința foto.

Mihaela – am început abrupt – de ce enervezi?
(râde) Depinde pe cine enervez și… cu ce enervez… Și dacă ceea ce fac eu personal și profesional, vizibil, enervează, atunci da, enervez. Vestea proastă este că o să vă mai enervez ceva vreme de acum încolo…

Dar de ce ți se întâmplă numai ție?
A, nu, nu știu dacă putem spune asta. Nu mi se întâmplă numai mie, este doar un moment al meu acum. Se întâmplă oricui în meseria asta să fie ba în soare, ba în umbră. Acum are legătură strict cu emisi­unea „Românii au talent“ ‒ care are nu numai cea mai mare audiență, dar e și un spectacol care naște oriunde pe planetă reacții de toate culorile, pentru că peste tot există și un bad guy în juriu. Mie nu mi se pare că e ceva special. Ție? (râde)

 „Nu vreau capot, ci costum de baie sau PORTJARTIER, nu vreau basma, ci mă simt minunat cu casca de RALIU, nu vreau să împletesc niște ciorapi, ci să sar de la 3.600 de metri.“

Mihaela, publicul se schimbă, ge-nerațiile se schimbă… Crezi că și generațiile care vin te vor accepta?
Da, asta văd și eu și sunt pregătită să iau în calcul această schimbare. Face parte din ecuația meseriei mele. Acum mulți au conturi de Facebook, de Twitter, sunt pe Instagram… Comunicarea cu ei este mai directă, e o mai mare exaltare în mediile astea, e un melanj care mie îmi place mult, nu mă deranjează.

Înțelegi generația tânără, cea care te vede acum pentru prima dată, să zicem, sau care nu-ți cunoaște istoria? Ei au reacționat la prima emisiune, la debutul tău de la „Românii au talent“?
Din ce am văzut pe Net, că nu am apucat să citesc și eu tot, nu tinerii sunt cei care au reacționat virulent, ci, din păcate, oamenii mai în vârstă. M-am uitat și eu pe la pozele de profil și pe la comentariile cele mai aprige și ele nu aparțin oamenilor tineri. Oamenii tineri înțeleg că show-ul are rețeta lui, nu sunt atât de deranjați. Cei care sar la mine sunt cei din generația care nu mai înțelege lucrurile astea. Mulți fac parte chiar din generația mea sau sunt mai mari decât mine. Sunt oameni care nu s-au adaptat din mers așa cum ne-am adaptat noi. Și eu în meseria mea, și tu într-a ta. Din fericire, nu e vorba despre cei tineri, nu cu tinerii am probleme, ci cu cei care au suflete mai bătrâne și minți ceva mai puțin deschise.

Ai de gând să continui emisiunea în același fel?
Depinde ce înțelegi tu prin „același fel“!

În a deranja, în a spune lucruri care nu intră în „political correctness“.
Nici măcar cu asta nu pot fi de acord. N-am făcut nimic din ce nu ar intra în „political correctness“. Adică faptul că i-am spus unei sportive – pe care toată lumea o numește „copilă“ – că are niște kilograme în plus pentru ceea ce vrea ea să devină, nu mi se pare deloc că am încălcat un cod moral. Pur și simplu i-am dat un sfat bun și corect, așa cum am auzit și eu toată viața mea de gimnastă și așa cum au auzit toate generațiile de gimnaste sau de dansatoare de la antrenorii lor, de la core­grafii lor. Meseria de dansatoare are și ea, ca toate meseriile, o uniformă. Uniforma în cazul acesta este chiar trupul. Poți să fii mai plinuță sau chiar plină de-a bine­lea în orice altă meserie: poți să cânți operă, să pictezi, să fii medic sau luptătoare de sumo, nu contează câte kilograme ai. Dar strict în balet, dans și gimnastică, asta contează. Pentru mine ăsta e un criteriu de performanță, iar faptul că eu i-am dat un sfat sau am spus ce cred nu e o nenorocire. Și în meseria mea, dar și de la masa de jurat de data asta, eu am spus și spun lucrurilor pe șleau, chestie care, sigur, nu o să convină tuturor, asta e clar! Dar nu am scos pe nimeni în lacrimi de pe scenă spunând ceva jignitor! Am spus doar ce gândesc acolo unde chiar era cazul.

„Cu Felix vorbesc în ENGLEZĂ cel mai mult,facem și DRAGOSTE în engleză!“

Și cu făina ce a fost?
O distracție senzațională, vă sfătuiesc chiar să încercați… M-aș duce și acum până aici, la „Alimentară“, să mai iau niște făină să mă joc cu fiu-meu. Făina e ca nisipul, știi? Putem să ne jucăm, să facem castele, asta sigur, dacă mai avem minte de copii și eu o am, să fii sigură! Și faptul că m-a incitat fata aia care dansa dumnezeiește și care avea și câte kilograme trebuia, și câtă făină trebuia, de ce să nu încerc, de ce să nu mă im-plic, de ce să nu fac ceea ce spune show-ul? Pentru că noi, jurații, nu trebuie să stăm numai la masa aceea, mai și jucăm de dragul spectacolului, treabă pe care competența mea profesională o știe, iar cine nu înțelege, e liber (pentru că la noi libertatea de exprimare este ca libertatea peștelui de a ieși pe uscat) să creadă ce vrea. Distracția din culise unde toată lumea s-a bătut cu făină nu a mai fost atât de comentată, doar la mine părea ceva anormal

Ce face Felix (n. red. – Baumgart­ner, iubitul Mihaelei)?
O, Doamne, bine! Da… ce să zic, iată-mă din nou într-o relație la distanță, se pare că asta este soarta mea, ca după o relație de șase ani cu Dani să intru într-o nouă relație… tot la distanță! Nu pot să spun că sunt cea mai mare fană a relațiilor la distanță, dar așa arată viața mea de ceva vreme. Când e să ne vedem sau ni se face dor, ne întâlnim într-o țară sau alta sau pe la jumătatea distanței.

Ce știe el despre tine?
Cred că Felix știe despre mine ce a simțit și a văzut din prima clipă și ce am trăit în jumătatea asta de an de când suntem împreună. M-a cunoscut în România, unde a văzut sau a auzit și părerea altora, dar e un bărbat cu filtrele de gândire funcționale și foarte curate. Mereu încearcă ba câte o femeie, ba câte un zia­rist să-i bage pe gât și pe mesaje informații ciudate și defăimătoare despre mine, dar râdem împreună de strădania lor, mai ales a femeilor „preocupate“ de soarta lui. Presa de scandal nu i se pare nici lui vreun reper de judecată, a trăit și el, ca protagonist, destule povești îndoielnice în ziare, fiind o celebritate și are aceeași re-laxare ca și mine pe această temă. E fan al show-ului „Got Talent“, varianta germană, unde Dieter Bohlen e de-o duritate aproape de a lui Simon Cowell, cu concurenții. Așadar, Felix nu-și iubește femeia citind ziare sau mesaje, ci ținând-oîn brațe, luând-o de mână în lume, știi tu, ce fac doi oameni care se iubesc când nu-i interesează prea tare ce cred alții despre ei.

Care a fost ultimul lucru frumos pe care ți l-a spus?
Să știi că nu e chiar modelul de om care vorbește mult, în schimb este cel care arată foarte mult. La vorbit trebuie să mai lu­crez. (râde) Pentru mine e un model nou de bărbat. Cât despre complimente, gândește-te că la mine este prima relație în altă limbă, deci…

În ce limbă vă înțelegeți, în engleză?
Da, vorbim în engleză, iar eu fac pro­grese în germană, pentru că mi-am luat un profesor. Vorbesc destule limbi străine cât să comunic cam ori­unde și cu oricine, așa că-s încântată să descopăr și să învăț și limba germa­nă. Facem și dragoste în engleză, știi ? (râde)

Pe când o copertă cu el la VIVA!?
Atunci când se așază niște cărămizi la te­melia acestei relații. Acum este începutul… Acela frumos, ca orice început, în care simțim dor, poveste și așa mai departe. Stai să mai trăim, să mai vedem, dar, da, pot să-ți fac o promisune, că dacă acest început duce la o relație mai lungă, atunci la VIVA! vom face prima copertă.

„Deocamdată, Ayan știe că am un BOYFRIEND și că acesta este FELIX“, mărturisește Mihaela.

Îl văd pe Ayan și îl urmăresc în fotografiile, în postările tale de pe Facebook și observ un tinerel, un bărbățel care crește fără frică. Îl văd făcând sporturi care par ex­treme pentru vârsta lui. Nici ție nu ți-e frică. N-ai nicio teamă când îl vezi în asemenea situații? Mie mi-e frică să-l las pe al meu de 8 ani să treacă strada singur, darămite…
(râde) Nu sunt inconștientă, știu ce știe, știu ce poate, nu-l pun în situații riscante, Doamne ferește! Dar am de gând să cresc un bărbat din puiul ăsta de om și îl învăț că frica este bună numai ca să gândești dinainte pericolul, nu s-o trăiești ca pe o stare de fapt și să nu mai faci nimic din cauza asta. Așa cum îl învăț că panica e o nenorocire și că frica e bună.

Ce știe el despre bărbații din viața ta?
Copilul meu știe că are un tată minunat, cu care are o relație excelentă. Dar nu știe foarte multe despre Dani, nu s-au cu­noscut niciodată. Și asta nu pentru că Dani nu ar fi fost un bărbat plin de calități, ci pentru că e un subiect la care acționez ca orice mamă responsabilă, care nu vrea să strice nicicum echilibrul mental al copilului său. Nici în relația cu Felix nu a venit încă acel moment în care să simt că e cazul să le fac cunoștință. Când voi considera că e oportun, o voi face. Deocamdată, Ayan știe că am un boy­friend și că acesta e Felix.

Îl cunoaște?
Îl știe din auzite, din imagini, pentru că am urmărit împreună, cu sufletul la gură, saltul lui Felix din stratosferă. La câteva luni după salt, când am auzit că s-a deschis un muzeu în care putem vedea capsula din care a sărit și costumul lui presurizat, ne-am dus până acolo și ne-am întors plini de suveniruri : geci, șepci, genți inscripționate „Red Bull Stratos – Felix Baumgartner“. După încă un an, ne-am mai dus o dată, împreună cu fetițele Danei, dar nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că voi lua micul dejun cu el. (râde) Ayan știe de toate recordurile lui mondiale, de base-jump-uri, de traversar­ea Canalului Mânecii cu o aripă de car­bon, de faptul că va rămâne în istoria lumii ca primul om care a depășit, în cădere liberă, viteza sunetului. Are destule informații cât să-l considere un erou și destulă admirație cât să țină o poză cu Felix în camera lui, de mai bine de un an, mult înainte ca eu să-l cunosc… pe erou.

Pot spune cu certitudine că ești o mamă foarte responsabilă, foarte bună, așa încât te întreb cum reușești să-l ții pe Ayan departe de diverse ispite, de computer (și când spun computer mă refer la ce e mai rău)?
Avem o disciplină în viața noastră, mai ales că sunt o mamă singură. Până acum ne-a ieșit, ce să zic? Mai are un pic și face 11 ani și nu am încotro: trebuie să mă laud. E cel mai bun la școală, e pasionat de sporturi si activități trăsnite pe care le facem împreună ‒ skateboard electric, parapantă, parașutism, snowboard, wakeboard, karting etc. Am avut cu el o relație foarte strânsă de la început, l-am purtat cu mine mereu, nu am avut bonă niciodată, nici în ziua de azi nu am. Am încercat mereu să fiu lângă el și, chiar dacă am plecat la joburi sau la emisiuni, am fost lângă el la tot ce contează pentru el. Așa că de-a lungul timpului am avut o comunicare foarte bună, copilul fiind foarte echilibrat! Nu s-a aruncat nicio-dată pe jos cerându-mi jucării în maga­zine, ba chiar îl rugam eu să ia mai mult de una, nu a țipat, nu a făcut crize… Nu am avut astfel de probleme cu el! Fiind un copil echilibrat, a fost foarte ușor să avem discuții despre orice: despre școală, sport, fete, sex, iubire. Sigur, să ne înțelegem, am vorbit ca pentru vârsta lui. În ceea ce privește computerele, am pro­gramul de „parental control“ pe fiecare dintre ele, televizorul nostru nu are acces la programele românești, adică este ferit de toate aceste tentații.

Merge singur la școală?
Da, de doi ani! E drept că e și o țară în care copiii merg în siguranță la școală, merg cu autobuzul fără probleme. La în­ceput îl urmăream, pentru că mi-era teamă, dar pe urmă am căpătat încredere în el, așa cum și el are în mine, ceea ce duce, uite, la relația despre care vor­beam… Am reușit să-l fac să citească și să nu prefere play-station-ul lecturii. Faptul că în fiecare seară este cu o carte în mână, și la plajă are o carte cu el, pentru mine e un mare succes!

Hai să vorbim despre vârstă și despre sex, vrei?
Wow! Da? Cât vrei? (râde)

Te sperie vârsta? Faci lucruri pe care o femeie de 45 de ani nu le face?
Am scris la un moment dat pe pagina mea de Facebook că la noi emanciparea femeii este ca autostrada aia de care avem nevoie, dar n-o să profităm de ea prea curând. Degeaba zic ăia în America de faptul că 40 sunt noii 30 și că 30 sunt noii 20, că uite, nu se aplică la noi. La noi treaba asta ține de edu-cația noastră mai simplă, de ceea ce se știe că trebuie să facă o femeie la o anumită vârstă și atât. Ceea ce m-a uimit pe mine este că, după povestea de la „Românii au talent“, femeile m-au jignit în număr mai mare decât bărbații. Mă uitam și eu la pozele lor de profil și la ce postau acolo și, sincer, am înțeles de ce mă jigneau. Erau femei de vârsta mea care arătau de două ori mai bă-trâne. De ce? Pentru că nu ăsta a fost scopul lor în viață și pentru că au uitat de ele. Eu nu am uitat niciodată de mine, nu numai ca femeie, dar și ca profesionistă ‒ când ai o meserie care te ține în vitrină, în fața lumii, trebuie să ai grijă și de felul în care arăți. Am o disciplină de viață greu de bătut, mă trezesc în fiecare zi la 6.30 ca să-mi fac workout-ul, pregătesc copilul de școală și mic dejunul și apoi îmi încep munca, în cea mai mare parte pe computer, căci am de răspuns la zeci de mailuri profesionale zilnic, am texte de scris pentru site-ul meu, pentru revistele la care scriu (printre care și Elle), am o nouă carte de terminat, o viață de organizat și de trăit, rezervări, avioane, prieteni, gospodărie… Am o viață plină și dinamică, n-am timp de pierdut și nici momente de lene sau le­hamite. Sunt cel mai disciplinat și organi­zat om pe care-l cunosc, de-aia îmi place de mine. (râde).

Da! Dar se spune despre tine că te prezinți ca un obiect sexual!
Păi, și ce să spună? O femeie de 45 de ani, 56 de kg, cu reședința la malul mării, cu un iubit celebru, un copil reușit și un job bine plătit, în show-ul cu cea mai mare audiență e… prea mult ! (râde) E o nenorocire, știu, pentru mulți dintre cei care nu vor iubi în veci pe cineva care e fericit și mai are și succes. Dar, nu e o părere constructivă în ce mă privește, de aceea nu o resimt decât ca pe o constantă durere în cot. Am însă un mare respect pentru cei pe care-i inspir, pentru cei pe care-i motivez să nu uite de ei și de visele lor. Mi-e milă de cei care cred că o femeie de 45 de ani nu are dreptul și puterea de a arăta bine, de a se simți tânără și frumoasă, de a iubi, de a face ce trăsnăi dorește. Nu cred în capitularea tradițională, nu vreau capot, ci costum de baie sau portjartier, nu vreau basma, ci mă simt minunat cu casca pentru raliu,nu vreau să împletesc niște ciorapi, ci să sar de la 3.600 de metri și să simt că trăiesc tot ce mă face fericită. Există destule femei în România care știu să se iubească, să se respecte și în gașca lor mă înscriu, oricând. Sunt femei pline de vitalitate ‒ asta e tinerețea în care cred, nu cifrele alea neimportante. Am de gând să trăiesc în disciplină și pofta asta de viață și mai departe. Sunt mereu criticată că mi-am mărit sânii ‒ nu că n-am fi câteva milioane de femei în România care, ca și mine, au îndreptat o greșeală a naturii, care n-a fost prea darnică la acest capitol. E o gândire retardă, ca și cum nici dinți n-ar trebui să ne punem dacă n-avem. Cred în evoluția personală, îmi place să corectez greșeli sau defecte și nu dau doi bani pe părerea celor inflamați de ajustările pe care mi le-am făcut, sânii și nasul. Sigur că e mai simplu să bați câmpii că mi-am scos coastele ca să am talie, decât să faci sport zilnic, cu consecvență, să mănânci sănătos, să nubei niciodată alcool și să zâmbești chiar și celor care se uită chiorâș la tine.

Ce le-ai spune detractorilor tăi?

Mi-aș dori ca unul, zece sau o sută dintre ei să trăiască așa cum trăiesc eu, să mănânce ce mănânc eu, să muncească așa cum o fac eu și să se bucure de viață așa cum o fac eu. Și dacă tot mă hărțu-iesc și mă aleargă, atunci hai să o facă pentru o miză. De pildă, la începutul lunii mai, când va avea loc maratonul Wings for Life, eu voi participa din nou! Este al patrulea maraton la care particip și la care va veni și Felix, aceasta este surpriza de acest an! Ei, la acest maraton, îi aștept și pe cei care mă urăsc sau care vor să vadă dacă alerg, dacă rezist, dacă pot face mișcare… de ce nu?

Crezi că ar trebui să schimbi ceva la tine în show-ul ăsta, cel puțin?

Nu trebuie să schimb ceva, ci oamenii care n-au înțeles formatul și ideea de show ar trebui să ne privească ceva mai relaxați, mai deschiși. Am în spate niște ani de reușite, dar și de greșeli personale din care mereu am învățat, am citit enorm despre managementul brandului personal, de-spre imagine și spectacol de televiziune, am făcut 20 de ani de direct și de succes, în emisiuni cu recorduri de audiență, deci, se presupune că toată experiența asta și munca din spatele ei m-au adus la nivelul la care sunt astăzi. Faptul că sunt o persoană controversată nu e o veste proastă pentru mine, dimpotrivă, se po-trivește foarte bine cu ceea ce sunt și cu ceea ce am de oferit atât ca om de televizi­une, dar și ca moderator sau host de eveni­mente, ca speaker motivațional, ca pro­motor sau creator de ample campanii umanitare. Lumea e formată din atâtea minți și opinii, din atâția oameni inteligenți sau hateri, dar fiecare dintre noi are dreptul să aleagă cărei lumi vrea să-i aparțină și să-i vorbească. Eu am ales demult, așa că nu simt nicio nevoie de a mă da „pe brazdă“, doar ca să fiu pe placul unora care nu mă înțeleg sau care nu pricep care-i treaba cu evoluția perso­nală. Dacă un om deștept îmi semna-lează ceva care pare logic și ușor de în­dreptat, să fii sigură că bag la cap și operez schimbarea, dar asta se întâmplă foarte rar, pentru că, în general…

În general, nimeni nu e în pielea ta…

Nu, vreau să spun că, în general, nu greșesc foarte tare. (râde) Sunt, mai mult decât orice altceva, „mama“ asumării propriilor fapte. S-aveți viață, că și eu o ador pe a mea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu