21 mai 2015

Cornel Tăbăcaru, regele sucurilor TEC: ”Acasă, în Costa Rica, am un dozator ce-mi poartă numele. Mai beau sifon”



Ajuns la 65 de ani, milionarul de origine română Cornel Tăbăcaru ascunde bine o poveste uimitoare a unui câștigător care n-a pierdut niciun război în afaceri. Născut dintr-o modestă familie de învățători, Cornel e mândru că nu devenit bogătaș născut de tranziția română și nu a dat vreun”tun” dat precum baronii și clientela politică autohtonă, a făcut bani afară din imobiliare.

Absolvent de drept, fostul ghid turistic ce a dus la apogeu imediat după ’89 comerțul cu sucuri TEC, locuiește acum pe trei continente, are patru domicilii – Toronto, Miami, Costa Rica și București-, trei cetățenii iar averea n-o mai contorizează în dolari, o vede în cele două frumoase fete ale sale, Catinca și Ștefana.



Rep: Toţi lăsăm o poveste în viaţă, mai savuroasa ori nu. Cornel tu ai o poveste bună?

C.T: Cu multumire îți spun ca am o poveste foarte bună. Ursitoarele m-au blagoslovit cu mult noroc și cu multă sănătate.

Rep: Ți-ai sacrificat o anumită parte a vieții tale să te bucuri de confortul actual?

C.T.: Toata viața mea a fost un sacrificiu. S-a întâmplat ca mereu să fac lucruri care “sunt altfel” și atunci trebuie să te sacrifici, altfel nu se poate.

Rep: În tinerețea ta de ce-ai fost atras, de bani ori de femei?

Toata viața am vrut și am făcut bani. Sotia mea este foarte frumosasa și fetele mele sunt cele mai frumoase de pe Planeta Pământ, așa că am fost atras de amândouă.

Rep: Care a fost bussines-ul ce ţi-a schimbat viaţa?Toate afacerile mele au avut partea lor de contribuție în modificarea vieții mele în bine, eu nu am dat lovituri, viața mea s-a schimbat și se schimbă permanent.

Rep: La banii tăi mai bei sucuri concentrate? Mai ai vreun dozator?

Sigur că beau. Acasă am un dozator, dar de sifon! Îmi aduce aminte de copilărie.

Rep: Ți-a fost greu să te desparţi de România?

Nu, deloc. Pentru mine “ubi bene pe pământ, ibi patria”.

Rep: Seamănă vreun loc din Costa Rica cu Buzăul copilăriei?

Doar dacă plantez doi corcoduși și un prun , da seamănă. La mine acasă, în afară de view-ul litoral, totul e ca acasă.

Rep: Care a fost cel mai sărac moment al vieţii tale?

Pe la 5-6 ani când părinții mei, învățători de țară, aveau salarii foarte mici și nu se mai ajungeau niciodată cu banii. Pomul de Crăciun, era luat din pădure, împodobit cu bomboane fondante cumpărate de la cooperativa din sat, ornat cu vata și drept luminițe, lumânări de la biserică tăiate în doua și prinse de tata cu sârmulițe de ramuri. Era o vărstă frumoasă, nu durea sărăcia.

Rep: Unde-i ”acasă” pentru tine – Canada, Costa Rica, Sua ori România?

Acasă este acolo unde am familia. Daca familia mea și-ar dori să ne mutăm pe Luna, acolo ar fi casa mea.

Rep: L-ai ajutat pe Bush Jr. în campanie. Te-ai implica într-un astfel de demers pentru vreun politician român?

Exclus. Nu ma interesează politica în general, cu atât mai puțin în România. Dar, dacă mâine Hillary Clinton m-ar dori voluntar în campania ei, m-aș duce fără să clipesc.

Rep: Ai plecat din România la o vârstă la care mulţi nu au curajul schimbarii.

Alții au plecat și mai “bătrâni”. Totul este să-ți dorești asta ca fiind cel mai important lucru pentru tine. Eu iubesc cel mai mult Planeta Pământ. Dacă mâine trebuie sa ma relochez în Alaska și familia mea este fericita acolo, o fac în secunda doi.


Rep:De ce mâncăruri ori lucruri românești nu te poti despărți?

Ciorba de burta făcută de soția mea.În general tot ce-i tradițional nu ne lipsește la fiesce sărbătoare.

Rep: Ai fost în tratative să cumperi brandul Trabant să să relochezi afacerea.

Proiect mort din fașă. A fost ca și cum ai avea posibilitatea să prelungești viața unui câine condamnat la eutanasiere și o faci .

Rep: Vreun veste, când vei deveni bunic?

Îmi odresc nespus însă faptele nu depind de mine…

Rep: Cum te vezi la adevarata bătrâneţe?

Așa cum era bunicul meu. În glumă îți spun că, la 75 de ani, o să mă pozez în blugi (fără burtă), încălțat cu adidași. Și să știi că o să repet poza și la 90 de ani, doar că bluza va avea alta culoare…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu