28 aprilie 2015

Nelu Dumitrescu despre întoarcerea lui Cristi Minculescu în IRIS : “Mă bucur că suntem din nou în formulă completă”


La 3 ani de la plecarea lui Cristi Minculescu din Iris, Nelu Dumitrescu și fostul solist s-au împăcat, spun ei, de dragul fanilor. Cei doi au vorbit despre recenta reîntregire a Iris și proiectele de viitor ale trupei cu Cristian Hrubaru la Rock Fm. Iris se gândește la un mega-concert aniversar de 40 de ani pe Arena Națională, dar nu exclude o eventuală colaborare cu Rafael.


„S-a întâmplat, nu e de ajuns? Unele lucruri e mai bine să rămână neexplicate. Eu, de când sunt unde știți toți că sunt, chiar dacă aș fi vrut să șterg niște chestii, tot n-aș fi putut, pentru că am numai 30 de ani la Iris” a explicat Minculescu atunci când Cristi Hrubaru l-a rugat să dezvăluie detaliile reunirii.„Am zis de atâtea ori că Nelu și ceilalți doi membri fondatori au meritul incontestabil de a duce trupa până la Polivalenta aia dinainte de a pleca Nuțu în armată, când s-au lansat practic în fața a aproape 8000 de oameni” a mai spus solistul vocal. Minculescu a afirmat că prioritatea o reprezintă colaborarea cu Iris, reîncepută la presiunea fanilor.

„Vom fi până la urmă Iris, de asta ne-am adunat, nu să ne jucăm” a susținut și Nelu Dumitrescu. „Rafael și-a ales drumul lui în viață” a confirmat acesta, neexcluzând o eventuală colaborare cu acesta.

Aflat într-o dispoziție foarte bună, Minculescu a dezvăluit și câteva detalii inedite din cariera sa, cum ar fi porecla primită în urmă cu mulți ani. „Gâți-de-aur. Așa mi-a zis George Alexandru, actor, prin 87” a spus el.

Cristi Minculescu a vorbit și despre posibilitatea organizării unui super-concert aniversar de 40 de ani al Iris pe Arena Națională. „Dacă o anunțăm de acuma, o să o facem peste doi ani. Anunț și eu retragerea și atunci o să fie plin. Și pe urmă mă retrag în fiecare an” a glumit artistul.

Cristi Minculescu si Nelu Dumitrescu le-au mulțumit din inimă fanilor la presiunea cărora au reluat proiectul muzical comun. „Mă bucur că trupa Iris va merge mai departe, mă bucur că suntem din nou în formulă completă. Să aibă încredere în noi, că nu -i vom dezamăgi și vom lupta pentru rockul românesc” a spus Dumitrescu. „Eu le mulțumesc mult. Practic, datorită lor sunt lângă Valter, lângă Boro, lângă Nelu” a spus și Minculescu.
Orice schimbare s-ar efectua în componența trupei, istoria Iris se identifică cu solistul Cristi Minculescu. El a plecat din Iris în 2012 dezamăgit că foştii colegi nu i-au înţeles problemele de sănătate, implicit ”ritmul” său fizic atenuat, în perioada de refacere de după operaţia de transplant de ficat pe care a suferit-o. De trei ani locuieşte în Germania, alături de soţie şi unul din copiii săi.

Decizia lui Rafael de a părăsi Iris a aparut în timp ce vechii membri Iris negociau intens cu Cristi Minculescu, prin managerul său, să revină în fruntea trupei. Încercând să ţină negocierile secrete, cei din Iris au negat mereu împăcarea. În schimb, spre disperarea fanilor, au amânat lansarea unui nou album, în speranţa că vor reîntregi formaţia etalon a rock-ului românesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu