20 aprilie 2015

Marian Nistor:” Trăiesc dintr-o pensie amărâtă”


Milioane de fani şi trei milioane de albume vândute, milioane de lei aduşi din vânzări de bilete statului până la Revoluţie şi un record neegalat în România la număr de concerte -peste 10.000 (până în ’89). Cam aşa s-ar caracteriza în cifre realizările celui mai popular grup din vremea comunismului, Savoy.


La 72 de ani, emblema trupei-etalon a muzicii uşoare, Marian Nistor îşi duce istoria mai departe, cu demnitate, în ciuda umilinţei pe care o ascunde: o pensie de 700 ron, singurul venit al familiei sale. ”Din bănuţii ăştia, am făcut foamea în ultimii ani pentru a-mi îndeplini visul. Am stat luni de zile în studiouri pentru a înregistra integrala Savoy, o colecţie de 145 de piese cuprinsă pe 8 albume (foto). Este toata istoria noastră muzicală reorchestrată. În zadar, fără un sponsor n-o putem scoate pe piaţă”.

Cu o nouă înfăţişare revoluţionară, aidomă a lui Che Guevara, Marian Nistor, ”omul-bentiţă” ne-a povestit cu nostalgie, bucurie şi amărăciune momente din viaţa sa.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu