1 aprilie 2015

Artistul constănţean Daniel Max Dragomir, dat în judecată pentru că-şi pune în pericol copilul: „E inconştient!”. Mama este fiica eurodeputatului Paşcu

Daniel Max Dragomir a minţit! Se plânge pe facebook că mama copilul său i-a interzis să-şi vadă fetiţa, dar, de fapt, a fost dat în judecată de fosta sa iubită pentru că nu-şi respectă obligaţiile de tată! În urmă cu câteva zile, cântăreţul Daniel Max Dragomir, care s-a lansat după ce a participat la concursul „Vocea României“, a postat pe pagina sa de socializare câteva declaraţii care, la prima vedere, te ung la suflet. El s-a plâns că mama copilului său nu-l lasă să aibă grijă şi să-l ia în vizită, deşi există o hotărâre judecătorească în acest sens. Realitatea este cu totul alta. „Atitudinea” a aflat că artistul nu a plătit niciodată pensia alimentară copilului, adică 1500 lei pe lună, nu-i dă să mănânce, atunci când îl are în custodie şi nu are grijă de el. Cel puţin asta susţine avocata fostei sale iubite, care se luptă în instanţă să-l oblige pe Max Dragomir, din Constanţa, să-şi respecte obligaţiile de tată.


Daniel Max Dragomir a devenit cunoscut, în urmă cu câţiva ani, datorită participării la „Vocea României”. De atunci, a fost nelipsit din lumina reflectoarelor şi a muncit atât de mult, încât a ajuns şi prezentator la un post de televiziune. O bună bucată de timp a prezentat o emisiune la Acasă TV, împreună cu Nicoleta Luciu, dar a participat şi la concursul „Dansez pentru Tine“. Pe cât de bine îi merge în viaţa profesională, pe atât de prost îi merge pe plan personal. În urmă cu câteva zile, cântăreţul s-a plâns pe pagina sa de socializare că nu-şi poate vedea copilul, întrucât fosta iubită îi interzice acest lucru: „Mă confrunt cu o problemă. Datele problemei sunt: un tată (eu), o mamă, un copil, o hotărâre judecătorească. Mama interzice tatălui, să-şi vadă copilul conform programului stabilit de instanţă. Cine este mama? Ce motive are? Vă ţin la curent. Poate mă ajutaţi cu un sfat. Vă mulţumesc“, a postat constănţeanul. Ei bine, situaţia este cu totul alta decât cea prezentată de artist. 
Daniel Dragomir a fost acţionat în instanţă, la sfârşitul anului trecut, prin ordonanţă preşedinţială, reclamanta fiind chiar mama copilului său. Acţiunea de pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti are ca obiect „exercitarea autorităţii părinteşti“. Pe 30 ianuarie a.c, instanţa a admis, în parte, cererea reclamantei, în sensul că a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra micuţei Ema, în vârstă de 1 an şi 6 luni, să fie realizată de ambii părinţi, în mod provizoriu, până la soluţionarea dosarului de fond. „Admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială şi în parte cererea reconventională şi acţiunea conexă. Dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti, în ceea ce o priveste pe minoră, să fie realizată în comun de către ambii părinţi, în mod provizoriu. Stabileşte provizoriu locuinţa minorei la domiciliul mamei. Obligă pârătul-reclamant la plata în favoarea minorei a pensiei de întreţinere provizorii. Stabileste provizoriu următorul program de legături personale ale pâratului-reclamant cu minora: - în fiecare săptămână în zilele de marţi şi joi în intervalul orar 17.00- 19.00; - a doua şi a patra săptămână din luna sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00-12.00 şi 16.00 19.00; - obligă reclamanta-pârâtă să aducă la cunoştinţa pârâtului-reclamant informaţii cu privire la evolutia medicală a minorei. Programul de vizitare se va realiza prin luarea minorei din domiciliul mamei şi readucerea la acelaşi domiciliu la terminarea programului de vizitare. Executorie“, se arată în minuta instanţei. 
Fosta iubită a artistului nu i-a interzis acestuia să petreacă timp cu fiica sa. Însă, la ultima vizită, micuţa s-a îmbolnăvit. Avocata mamei susţine că, de două săptămâni, micuţa are febră mare şi i-au apărut mai multe erupţii pe corp. Mai mult, reprezentantul legal al mamei susţine că tatăl nu a plătit pensia alimentară micuţei nici măcar o dată, deşi încasează lunar 10.000 lei. „Nu şi-a plătit pensia alimentară niciodată. Şi-a îmbolnăvit copilul, care are o situaţie medicală precară. De două săptămâni are febră 39, erupţii pe corp, este un tată inconştient. Nu-i dă de mâncare copilului, pentru că este iresponsabil. Se foloseşte de imaginea copilului ca să se promoveze şi ca să facă rost de fani, se victimizează. A fost la el şi nu a avut grijă de el. Niciodată, nici un leu, n-a plătit pensia. Să vedeţi cu ce venituri apare la Administraţia Financiară! Apare cu venituri de 10.000 lei pe lună. El trebuie să plătească pe lună 1500 de lei şi n-a plătit niciodată, n-a dat nici un leu la copil. Este tată, dar obligaţii n-are. Pe noul cod civil, ambii părinţi au drepturi egale asupra copilului. Dar şi-a luat copilul şi l-a îmbolnăvit. Minte că-i dă să mănânce, dar nu-i dă. Nu ştiu de ce n-are grijă de el. Copilul este foarte mic, are probleme de sănătate, e mai sensibil“, a declarat avocata fostei iubite. Referitor la ceea ce a postat Dragomir pe pagina sa de facebook, şi anume că mama refuză să respecte programul stabilit de instanţă...„Mama lui nu i l-a dat pentru că avea febră, voia să-l ia, să-l ducă afară. În weekend-ul în care el s-a victimizat a plouat în toată ţara şi a fost foarte frig. E un proces de fond în curs de judecată. Dacă asta este atitudine de tată responsabil...“, a încheiat avocata. De precizat faptul că fosta iubită a lui Max Dragomir şi mama copilului său este fostul său manager, Sorana Iulia Paşcu, fiica fostului ministru, actual eurodeputat PSD Ioan MirceaPaşcu.

Acest articol este proprietatea Gazeta Mondena Press Media si este protejat de legea drepturilor de autor.Orice preluare partiala sau integrala a continutului se poate face doar cu citirea sursei,astfel: pentru publicatiile tiparite - Ziarul Gazeta Mondena ,iar pentru publicatiile online : www.gazetamondena.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu