25 martie 2015

FOTBALIST DE LA PANDURII, IMPLICAT ÎN ACCIDENT RUTIER


Fotbalistul Bogdan Ungurușan a fost implicat într-un accident de circulație. În urma evenimentului ce a avut loc astăzi, fetița jucătorului de la Pandurii , de doar două luni, a ajuns la spital.

Accidentul s-a petrecut la Cluj-Napoca, fotbalistul fiind în vacanță. Acesta circula cu mașina sa pe Calea Turzii, moment în care un autoturism i-a tăiat calea. În urma impactului, fetița jucătorului a suferit o contuzie și a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. „Din primele verificări reiese că un conducător auto, în timp ce se deplasa spre Feleacu, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, intrînd în coliziune cu un alt autoturism”, a declarat Simona Vîrci, purtător de cuvânt al IPJ Cluj-Napoca,potrivit site-ului tvsud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu