16 martie 2015

EXCLUSIV ! Un artist se luptă pentru viață ! Vezi despre cine este vorba si ce artist se lupta cu boala incurabila !




A trăit întreaga lui viaţă pentru muzică, iar acum se stinge încet, fără niciun ajutor de la stat. Ţambalistul Costel Pandelescu, unul dintre artiştii care cântă de zeci de ani cu maestrul Gheorghe Zamfir, e bolnav de cancer

Medicii i-au spus că nu au cum să-l mai ajute şi au lăsat familia să îl îngrijească. E drama prin care trec în fiecare zi mii de români, cu un diagnostic incurabil.

Acum, ascultă muzica doar la televizor. E numai umbra celui care a fost. Slăbit, îşi mişcă trupul cu greutate şi abia îşi poate ţine ochii deschişi.

Costel Pandelescu a aflat anul trecut că are cancer, în stadiu terminal. O veste pe care o primesc şapte din zece pacienţi cu această boală, în România. Diagnosticul vine, aproape întotdeauna, prea târziu.

Pentru Costel şi pentru toţi pacienţii ca el, statul nu are soluţii. În pachetul de bază nu sunt incluse îngrijiri paliative - tratamente care să uşurează suferinţa. Familiile sunt sfătuite să îi ia acasă. Şi să se descurce.

Cei care oferă îngrijiri paliative o fac din bani privaţi. În general, sunt ONG-uri. Statul le decontează cel mult douăzeci de procente din servicii. Sunt cei care ajută familiile să aibă grijă de bolnavii în stadiu terminal, acasă sau chiar în unităţi cu paturi.

Ultima oară, a urcat pe scenă în decembrie, alături de maestrul Gheorghe Zamfir.

Pentru ţambal, pentru familia lui, pentru cei pe care i-a bucurat cu muzica timp de patruzeci de ani, Costel Pandelescu îşi doreşte să trăiască. Însă banii pentru tratamentul care îl ţinea pe linia de plutire s-au terminat. Iar statul nu îi întinde nicio mână de ajutor. E unul dintre miile de bolnavi cărora autorităţile le refuză un sfârşit demn, după o boală lungă şi grea.

(A.M.N.)
Acest articol este proprietatea Gazeta Mondena Press Media si este protejat de legea drepturilor de autor.Orice preluare partiala sau integrala a continutului se poate face doar cu citirea sursei,astfel: pentru publicatiile tiparite - Ziarul Gazeta Mondena ,iar pentru publicatiile online : www.gazetamondena.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu