11 februarie 2015

Simona Halep susţine cauza copiilor născuţi prematur

Simona Halep
O sală plină ochi de jurnalişti a întâmpinat-o pe Simona Halep, marea noastră campioană, care s-a alăturat campaniei “Grijă pentru copii”.
Gabriela Alexandrescu (Salvati copiii!) , Simona Halep
Vizibil emoţionată de cauza pe care o sprijină, celebra jucătoare de tenis a declarat: „Am ales să susţin campania Dorna pentru că întotdeauna am avut o relaţie specială cu copiii din jurul meu. Ştiu cum este să lupţi din greu pentru ceea ce îţi doreşti, să întâmpini obstacole şi, cu toate acestea, să mergi mai departe, dar nu pot să îmi imaginez cum este pentru aceşti copii care, înainte să afle ce înseamnă viaţa, sunt nevoiţi să lupte pentru ea. Îmi doresc foarte mult să îi ajut să câştige această luptă şi să aibă o şansă la o viaţă normală! Sper ca şi cei care mă suţin să se alăture în număr cât mai mare cauzei copiilor născuţi prematur”, a mărturisit Simona Halep.
Andi Moisescu si Horia Ghibutiu
În România, 1 din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de îngrijire medicală specială încă din prima oră de viaţă, ceea ce necesită echipamente medicale performante şi medici specializaţi. Din dorinţa de a ajuta copiii născuţi prematur, din 2013 şi până în prezent, Dorna alături de Salvaţi Copiii, a contribuit la dotarea prin intermediul campaniei „Grijă pentru copii” a 30 de maternităţi din România cu echipamente de specialitate.În pofida faptului că e foarte solicitată, Simona a răspuns cu amabilitate tirurilor de întrebări formulate de jurnalişti, ba chiar a stat să se fotografieze la panou cu reprezentanţii presei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu