22 ianuarie 2015

O femeie din Bistrita a platit 22.000 de lei pentru naivitatea sa - Uite ce a fost prostita sa faca

După ce săptămâna trecută două femei au devenit victimele unor „avocați” anonimi, care le-au cerut amândurora peste 7.000 de lei pentru a-și ajuta apropiații pentru un așa-zis accident, acum o femeie de 59 de ani a plătit 22.000 de lei, bani gheață, pentru un caz similar, scrie Vocea Transilvaniei.

De data asta, bistrițeanca de 59 de ani a fost contactată de o persoană necunoscută sub motivul că ar fi avut loc un presupus accident în care a fost implicat fiul acesteia. Speriată probabil de gravitatea faptei, așa cum i-ar fi prezentat-o „avocatul”, aceasta s-a și întâlnit imediat cu o persoană necunoscută, căreia i-a dat 22.000 de lei, bani gheață.

"La data de 20 ianuarie a.c., o femeie, în vârstă de 59 de ani, din Bistriţa, a sesizat poliţia cu privire la faptul că, în timp ce se afla la locuinţa tatălui său, a fost contactată pe telefonul fix de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind avocatul din oficiu al fiului său şi care i-a comunicat faptul că acesta a provocat un accident de circulaţie, soldat cu victime. Astfel, bărbatul necunoscut a determinat-o pe bistriţeancă să se întâlnească pe o stradă din municipiu, unde femeia i-a înmânat acestuia 22.000 de lei”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale „efectuează în continuare cercetări în vederea identificării şi tragerii la răspundere a autorului înşelăciunii, precum şi a recuperării prejudiciului cauzat”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu