12 noiembrie 2014

EMIL HUREZEANU: Suntem învăluiți de mistere care un sens comun: dereglare

Jurnalistul Emil Hurezeanu a oferit o listă de mistere care țin prizoniere lumea politică și opinia publică și împiedică o dezbatere electorală serioasă, pornind demonstrația de la scena de luni a învestirii la Cotroceni a noului ministru de Externe, Teodor Meleșcanu.


Potrivit jurnalistului Emil Hurezeanu, cel mai recent mister oferit de scena politică este declarația președintelui Traian Băsescu la învestirea succesorului lui Titus Corlățean la Ministerul de Externe, Teodor Meleșcanu.„Dl Băsescu, À bout du souffle, cum e celebrul film cu Jean Paul Belmondo, la capătul suflării, coborând scările, urcându-le sau poate ținându-și greu sau poate controlându-și greu suflul greu, otrăvitor, a anunțat o chestie destul de sibilinică: te-am pus acuma pentru că ai apucat să spui în urgență că poți să rezolvi chestia asta, deși ai făcut ce-ai făcut...Nu e singurul mister. Vă dau o listă de mistere care pentru noi au fost mai instrumentale, mai determinante în evoluțiile politice în ultimele luni decât lucrurile normale. Sunt mistere care ne țin pe noi prizonieri", a declarat Emil Hurezeanu.  


Pe lista misterelor întocmită de jurnalist figurează și "apariția dlui Iohannis. În trei rânduri, în trei momente critice", precum și "Dispariția dlui Crin Antonescu, candidatul indiscutabil al dreptei, al USL-ului, al dreptei-stângii. Președintele în exercițiu, după 20 de ani de posturi importante în acest partid, cofondator al lui într-un fel, având în vedere că sub Antonescu acest partid a scos 20%, la alegerile din 2012. Dl Antonescu îl promovează pe dl Iohannis în toate ipostazele mai degrabă misterioase pentru dl Iohannis și inexplicabile, dar poate promițătoare pentru aderenții dlui Antonescu: îl aduce la București ca virtual prim-ministru în 2009, îl aduce ca viceprim-ministru de Interne, n-a vrut Ponta și se rupe, se sfărâmă în două piramida asta cu stadioane, cu 70%, cu 7,4 milioane de alegători. Bun, Antonescu îl aduce la București, acceptă să fie președintele partidului, împreună cu el, își dă seama chiar în momentul în care sala îl vrea pe Iohannis și pleacă supărat".

Emil Hurezeanu consideră că lista misterelor cuprinde și "dispariția unuia dintre cei mai populari ziariști, care este Turcescu", dar și apariția în spațiul public a fotografiilor cu Elena Udrea și Alina Bica la Paris. "Care este explicația unei certe nelămurite, pornind de la o fotografie anodină pe două din zecile de străzi ale Parisului, și declarația de război pe care șeful CSAT și comandantul suprem al oștirii o face propriilor servicii secrete?", a mai adăugat Emil Hurezeanu.

În opinia jurnalistului, toate aceste mistere au rolul de a deregla, de a împiedica o dezbatere electorală serioasă.

"Deci, suntem învăluiți de mistere, care, după părerea mea, nu au decât un sens comun: dereglare, umplerea ca la discotecă sau ca la spectacole de divertisment – dar aici nu suntem într-un spectacol – cu fum colorat în anumite momente ale recitativului. Și din fumul ăsta colorat mai iese câte o primadonă, mai iese câte un conducător, mai iese câte un agent. Dar iese la propriu. Iese din joc! Câte un ziarist se retrage, se duce în culise. Vă mirați că nu se discută lucrurile serioase?", a punctat Emil Hurezeanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu