21 octombrie 2014

Rock-starul Ştefan Bănică la 47 de ani. Vezi imagini de colecţie!




Actor, compozitor, interpret, regizor, moderator tv, cu o carieră de peste 25 de ani, Ştefan Bănică împlineşte sâmbătă 47 de ani.


A susţinut mii de concerte în ţară şi în strainătate, stabilind adevărate recorduri în România prin concertele sale de Crăciun.

A lansat 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 de exemplare, premiate cu 5 discuri de aur şi 2 de platină. Zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film şi teatru şi nenumărate alte premii şi distincţii vin în completarea palmaresului impresionant al artistului.



„Consider că fiecare vârstă are frumuseţea ei. Trăiesc în prezent, iar regretele nu-şi au locul, pentru că nu ar aduce decât dezechilibru. Aşa cum am mai spus, atâta timp cât spiritul rămâne tânăr şi încă există copilul din tine, atunci există tinereţe” a mărturisit rock-starul de la „X Factor”, care a continuat: „În altă ordine de idei, sunt un tată fericit, am doi copii minunaţi, o am pe mama lângă mine, am o femeie care mă iubeşte şi pe care o iubesc şi o profesie care îmi umple sufletul, care îmi dăruieşte şi mă face să dăruiesc. Şi vorba cântecului: „Ãsta-s eu”!” , declară juratul “X Factor”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu