3 octombrie 2014

Lili Sandu şi Victor Slav sunt coprezentatorii show-ului „Dansează printre stele”


Cel mai longeviv format de dans din lume, show-ul care a doborât recorduri de audienţă şi s-a bucurat de un succes nemaipomenit în toate ţările în care a fost realizat, „Dansează printre stele”, debutează la Antena 1 duminică, 5 octombrie, de la 20:30.

Cei care îi vor întâmpina pe telespectatori în fiecare duminică sunt prezentatorul Horia Brenciu, căruia i se alătură coprezentatorii Lili Sandu şi Victor Slav.

“Pe lângă faptul că este o foarte mare provocare, acest show este şi unul dintre cele mai bune la ora actuală, iar asta a contat foarte mult pentru mine pentru că mi-am triat mereu ofertele pe care le-am primit de-a lungul timpului. Cred că cel mai important atu, din punctul meu de vedere, este echipa din spatele acestui show şi mă consider absolut privilegiată să am şansa de a începe practic o carieră în televiziune îndrumată de unul dintre cei mai buni producători de televiziune din România, Mona Segall”, a declarat Lili Sandu.

“Mi-am dorit foarte mult să fac divertisment, este o provocare şi pentru mine şi mă bucur că sunt implicat în acest proiect atât de mare”, a declarat Victor Slav.

Horia Brenciu, prezentatorul emisiunii, garantează pentru profesionalismul celor care „Dansează printre stele”. “Ştiu că cele 12 vedete nu au intrat oricum în emisiune, ci au fost strict selectate. Îi ştiu pe toţi, stele şi coregrafi deopotrivă şi ştiu că sunt extrem de ambiţioşi. E practic cea mai înaltă competiţie de dans desfăşurată vreodată în România”, a declarat Horia.Juriul este format din Mihai Petre, Jojo şi Igor Munteanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu