3 septembrie 2014

Anca Cârcu: Mişcarea Populară, ”o umbrelă care adăposteşte parşivi şi prădători cunoscuţi”


Intrarea Elenei Udrea în Partidul Mişcarea Populară nu a trecut neobservată nici pe plan judeţean. Fosta candidată a PRM la un fotoiu de deputat, Anca Cârcu, o atacă pe blonda de la Cotroceni, dar şi pe cei care ar putea să-i calce pe urme, inclusiv pe Ioan Oltean, liderul PDL Bistriţa-Năsăud despre care ea spune că va trece la PMP în perioada următoare, împins de “dosare”.

“Partidul Mişcarea Populară este o umbrelă care adăposteşte aceiaşi indolenţi, prădători şi parşivi pe care îi cunoaştem deja. Eu, om bun, le dau o idee “proaspeţilor” politicieni din (Ne)Mişcarea (ne)Populară: părăsiţi ţara cât mai puteţi! Găsiţi o insulă undeva!. Ştiu că e greu, fiindcă acolo nu va şti nimeni cine sunteţi. Aici, din păcate, încă aveţi de toate şi vă credeţi persoane importante, demne să vă mişcaţi dintr-o parte în alta ca să ne păcăliţi încă o dată crezându-ne la fel de proşti precum credeaţi că suntem atunci când ne guvernaţi”, a scris Anca Cârcu pe Facebook.

Ea îi îndeamnă pe cei care se înscriu în Mişcarea Populară să plece din ţară cât mai curând în loc să încerce să păcălească iar lumea. “De ce vă îndemn să plecaţi? Pentru că România v-a văzut, în sfârşit, adevărata faţă! Aşa e cu mascarada şi cu teatrul. Cred cu tărie că România nu vă mai vrea. Nu veţi mai putea păcăli poporul acesta atât de greu încercat! Nu-l va mai putea păcăli nici Ioan Oltean cu dosarele lui când va face pasul cel mare de la nepopularul PDL, la puţin populara Mişcare, nici Elena Udrea care visează la un prunc pe care să-l boteze “România” şi care să o împlinească şi pe ea ca femeie după ce nimeni nu a reuşit până acum.

Ceea ce vreau să spun este să fiţi atenţi cu toţii fiindcă “traseiştii”, 15-20 câţi vor fi în final, unul mai mare ca celălalt, nu prea mai au ce pierde. E de admirat că încă mai au curajul să-şi joace şi ultima carte. Suntem într-un an în care se fac şi se aruncă multe cărţi pe masă. Eu îi voi privi pe cei care sunt pe cale să piardă şi aştept momentul în care nu vor mai fi celule goale în închisorile din România. Pe toţi cei care îi vedeţi acum stând cu cărţile în mână, fiecare sperând la potul cel mare, îi veţi vedea în curând pe urmele lui Adrian Năstase şi Relu Fenechiu. E singura mişcare pe care eu una sper ca măcar Justiţia să o facă. O mişcare pe gustul poporului, adică populară”, mai scrie Anca Cârcu pe contul ei de socializare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu