31 august 2014

Rezultate dezastruoase! Peste 80% din candidaţi au picat BAC-ul în toamnă


Săptămâna trecută, elevii claselor a XII-a au susţinut examenul de Bacalaureat sesiunea din toamnă. Rezultatele de astăzi au venit ca un trăsnet atât pentru ei cât şi pentru părinţii lor. Mai bine de 80% dintre candidaţi au picat examenul.

Emoţiile absolvenţilor de clasa a XII-a s-au terminat astăzi. Rezultatele probelor pe care le-au susţinut în cursul săptămânii trecute au fost afişate, însă, au venit ca un trăznet pentru elevi. Au reuşit să obţină notă de trecere doar 22,27% dintre candidaţi.

Din totalul celor 52.389 de absolvenţi de clasa a XII-a prezenţi în sălile de examen, au promovat 11.666, respectiv 22,27%.

Rezultatul este cu aproximativ 1% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi sesiune a anului 2013.
Din totalul candidaţilor respinşi, 248 au fost eliminaţi pentru fraudă, iar 9.753 au obţinut medii între 5,00 şi 5,99.

Media finală pentru promovarea examenului de Bacalaureat trebuie să fie minimum 6. Cele mai multe medii înregistrate în sesiunea august - septembrie au fost pe segmentul 6,00 - 6,99: 10.038, potrivit Edu.ro.

Un comentariu:

  1. Oferta locuri de munca pentru toti!
    Veti gasi din ce in ce mai multi oameni care lucreaza cu noi, pentru ca oferta noastra este absolut serioasa! Contract legal oferit din start! Dovada platii disponibila imediat! Am expediat si primele castiguri! Oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Lucrati 3 ore pe zi ca operator online si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe informatii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: modan_liviu@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere